Dramele de lângă noi: persoanele cu handicap nu îşi primesc indemnizaţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Familia Dragu din Dumbrava aşteaptă să primească indemnizaţia FOTO Corina Macavei

Mai multe primării din judeţul Mehedinţi nu au achitat de câteva luni indemnizaţia persoanelor cu handicap. În timp ce oamenii aşteaptă aceşti bani, fără de care nu se pot descurca, primarii dau din umeri şi spun că nu au fonduri la buget pentru aceste plăţi.

Trezoreria Mehedinţi are situaţia primăriilor care nu au achitat indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap. De exemplu, în comunele Ilovăţ şi Godeanu, beneficiarii acestor ajutoare nu au primit banii din luna aprilie. Întârzieri se înregistrează şi la Bâlvăneşti, Husnicioara, Malovăţ, Şişeşti, Prunişor şi Drobeta Turnu Severin.

„Sunt  două primării la care nu s-au plătit unde sunt restanţe din luna aprilie, 5 primării din luna iunie, două din luna iulie. Pentru toate aceste primării cauza este aceeaşi, nu venituri, finanţarea acestor cheltuieli este 75 la sută de la bugetul de stat care fost asigurată conform solicitării şi repartizării pe trimestre, 25 la sută se asigură din bugetul local. Acum există şi motivul acesta, repartizare pe trimestre pentru care s-a solicitat devansarea din trimestrul 4 în trimestrul 3, devansarea nu a fost aprobată, urmează să revenim cu o solicitare în luna septembrie”, spune Daniela Negru, şef serviciu cheltuieli la Trezoreria Mehedinţi.

La Dumbrava, de exemplu, o comună din Mehedinţi, unde indemnizaţia însoţitorilor nu a mai fost achitată de două luni, oamenii se plâng că nu se mai pot descurca. Femeia care are grijă de Vena Urdescu, o persoană cu handicap gradul I,  spune că va pleca din gospodăria acesteia fiindcă nu a mai primit aceşti bani de două luni de zile.

„Eu plec că nu mai am bani, de două luni de zile nu mi s-au dat banii, contabila mi-a spus că de la Ponta să vină banii, că nu au buget, că suntem în trimestrul III. Am şi eu necazuri, am un băiat de 25 de ani, bolnav cu handicap. În fiecare lună trebuie să mă duc şi eu cu cumpărături acasă”, spune Anuţa Condescu, femeia care o îngrijeşte pe Vena Urdescu.

Biata femeie este disperată că va rămâne singură fiindcă nu se poate descurca fără un însoţitor. De şapte ani este ţintuită la pat, după ce medicii i-au amputat un picior. A muncit 35 de ani la CAP, dar pensia pe care o primeşte este mult prea mică pentru un om bolnav.

„Am o pensie de 350 de lei de CAP, nu ajung, dar ce să fac? Pensia de handicap este 290 de lei, dar nu am primit indemnizaţia pentru îngrijitoare, nu ne-a dat-o şi ea nu vrea să mai stea, are două luni de zile de când nu a primit banii şi aşa că îmi este teamă că rămân singură. Şi mie îmi trebuie îngrijitoare, nu pot să mă descurc, nu am cum”, se plânge Vena Udrescu, de 83 de ani.

Lângă casa familiei Udrescu, un alt caz dramatic. În urma unei comoţii cerebrale, Constantin Dragu, de 80 de ani, nu se mai poate mişca. Soţia sa cere ajutorul vecinilor atunci când vrea să-l scoată în curte.

„Vai de maica mea, păcate. De abia îl scosăi, căzu în tindă acolo. De un an pătimesc aşa. Are 290 de le pensie şi eu 600 de lei pensie ca întreţinător. De două luni nu mi i-a dat, că cică nu au bani. Mai bine să mă ia Dumnezeu decât să pătimesc”, spune Elisabeta Dragu.

Citeşte şi:

La Adevărul Live despre proiectul a doi tineri români: Cum plănuiesc să redea mobilitatea oamenilor cu handicap

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple