Dotări de ultimă generaţie de aproape 1 milion de euro la ISU Drobeta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni, 7 mai a.c., a avut loc deschiderea Atelierului de lucru, organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Drobeta” al judeţului Mehedinţi, ce se va desfăşura pe parcursul a două zile în Drobeta-Turnu Severin, în cadrul proiectului „Întărirea capacităţii autorităţilor române şi sârbe de a reacţiona în caz de inundaţii şi cutremure", derulat în cadrul Programului Interreg-IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia.

Activitatea a fost susţinută de inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Drobeta” al judeţului Mehedinţi, în prezenţa autorităţilor judeţene şi locale, dar şi a şefilor instituţiilor şi structurilor implicate în gestionarea riscurilor privind inundaţiile şi cutremurele. 

Din partea partenerilor din Serbia, la activităţile desfăşurate pe parcursul celor două zile, participă o delegaţie formată din 12 persoane, condusă de adjunctul Sectorului pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă din cadrul Ministerului de Interne.

În cadrul întâlnirii de luni, managerii de proiect au prezentat obiectivele specifice ale proiectului. 
Scopul atelierului este de a elabora reguli de lucru specifice pentru echipele de intervenţie, comune în caz de inundaţii şi cutremure, care vor fi tipărite în trei limbi: română, sârbă şi engleză. Astfel, coordonarea  regională va fi  îmbunătăţită, asigurându-se o reacţie rapidă şi eficientă în situaţii care depăşesc capacităţile naţionale. 

„Proiectul urmăreşte îmbunătăţirea capacităţii autorităţilor din zona transfrontalieră de a gestiona situaţiile de urgenţă generate de inundaţii şi cutremure, în scopul reducerii efectelor acestora, dar şi creşterea rezilienţei populaţiei locale prin însuşirea acţiunilor şi regulilor de urmat în cazul manifestării acestor riscuri”, spune Raluca Tîrcă, purtătorul de cuvânt al ISU Drobeta.

În cadrul proiectului, ISU Drobeta va achiziţiona o autospecială pentru intervenţii la accidente colective şi calamităţi, o autospecială de sprijin logistic, folosită pentru organizarea unei tabere pentru sinistraţi sau ca bază de operaţiuni – asigurând o capacitate pentru 70 de persoane, dar şi un camion pentru transportul materialelor la locul intervenţiei. 

De asemenea, vor fi achiziţionate două microbuze (16+1 persoane), bărci de salvare şi echipamente de protecţie individuală pentru intervenţia în caz de inundaţii şi căutare-salvare sub dărâmături.

O atenţie deosebită va fi acordată creşterii gradului de conştientizare a populaţiei, în special în rândul elevilor, cu privire la măsurile de prevenire şi la modalităţile de a reacţiona în situaţii speciale provocate de inundaţii şi cutremure. 

Proiectul, finanţat de Uniunea Europeană, este implementat de către Ministerul de Interne al Republicii Serbia - Sectorul pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă, în calitate de beneficiar lider de proiect, şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta"al judeţului Mehedinţi, în calitate de Partener 2.

Proiectul este implementat pe o perioadă de 2 (doi) ani, având prevăzut un buget total de 2.020.605,30 euro, din care suma de 982.947,00 euro revine Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta" al judeţului Mehedinţi.

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente