Documente ale municipalităţii severinene. Cum a depăşit municipalitatea anul de criză 1929

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu ocazia „Zilelor Severinului”, vineri după-amiază a avut loc lansarea volumului  al IX-lea din seria „Documente ale municipalităţii severinene”, semnat de prof. dr. Tudor Răţoi, directorul Arhivelor Naţionale Mehedinţi.

Prin apariţia acestui volum, sunt introduse în circuitul public 186 de documente provenind exclusiv din fondul administraţiei severinene din anul 1929.

A fost un an greu pentru municipalitatea severineană care a trebuit să găsească soluţii de atenuare, prin mijloace economice sau de solidarism social, a efectelor crizei economice, lăsând pe plan secund manifestările de ordin cultural.

„Este un an cu o administraţie care a funcţionat foarte bine dincolo de interesele de partid. Sunt pilduitoare discuţiile care s-au purtat în Delegaţia Permanentă şi în Consiliul comunal şi gradul înalt de respect reciproc manifestat pe care l-au manifestat membrii acestor două organisme ale administraţiei severinene. De pildă, Ion Gogan, care era liberal ca orientare politică a făcut apel şi a subliniat de foarte multe ori necesitatea de a trece peste toate diferenţele, aşa încât în acel an greu să lucreze cât mai constructiv şi în folosul oamenilor”, spune autorul volumului, prof. dr. Tudor Răţoi.

A existat din partea administraţiei publice locale un interes real ca în acel an de criză să uşureze viaţa oamenilor şi, într-adevăr, a şi reuşit la nivelul posibilităţilor pe care le-a avut la îndemână:

„S-au înfiinţat patru cantine care au funcţionat pe lângă şcolile primare din oraş şi care au dat hrana pentru 200 de copii, care erau completamente lipsiţi de orice posibilităţi de subzistenţă. S-a avut în vedere chiar şi adulţilor să li se acorde astfel de ajutoare însă posibilităţile nu au permis acest lucru. De asemenea, s-a avut în vedere ca alte ajutoare să pornească chiar în condiţiile grele spre alţi nevoiaşi. Spre exemplu, s-a trimis un ajutor către cartierul sârb din Târgovişte unde arseseră locuinţelor multor locuitori”.

Tot în 1929, două cantităţi a câte 66 şi 150 de vagoane de porumb au fost aduse pentru înfometaţii din judeţ în lunile februarie şi mai şi, ţinând cont de destinaţia lor, au fost scutite de primărie la plata taxei de uzaj al pavajului.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor