Delictele silvice, în atenţia jandarmilor din Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sediul Jandarmeriei Mehedinţi a avut loc  o întâlnire cu reprezentanţii  Gărzii Forestiere Mehedinţi, în vederea prevenirii si combaterii delictelor silvice.

În cadrul acestei întâlniri, au fost dezbătute aspecte procedurale prevăzute de legislaţia în domeniul silvic pentru a îmbunătăţi activitatea jandarmilor pe timpul desfăşurării misiunilor specifice. 

De la începutul anului si până în prezent,  structurile de ordine publică ale Jandarmeriei Mehedinţi au desfăşurat 12 acţiuni punctuale (o acţiune în cooperare cu structurile abilitate si 11 acţiuni în mod independent).

Acestea s-au concretizat în constatarea unui număr de 6 infracţiuni şi aplicarea de sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.000 lei. Totodată, în urma faptelor constatate de jandarmi a fost ridicată cantitatea de 12 mc de material lemnos de esenţă carpen şi stejar, iar mai multe bunuri au fost indisponibilizate ( tractor cu remorcă,  atelaj hipo,  drujbe). 

Jandarmii continuă şi în perioada următoare actiunile pe linia  prevenirii şi combaterii furturilor de lemne, în zona de competenţă.

Mai multe pentru tine:
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Mihai Trăistariu o face praf pe Andreea Bălan după ce aceasta a ajuns în juriul Eurovision! „Nu ar trece nici de preselecții dacă ar concura!”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG