Cum recunoaştem escrocii sentimentali care ne cer bani pe internet. Specialiştii: „Este bine să cercetăm trecutul celor pe care i-am cunoscut pe Facebook“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu mai este o surpriză pentru nimeni că acum foarte multe cupluri se cunosc pe internet, prin intermediul reţelelor de socializare. Nu toate relaţiile începute însă pe internet au un final fericit fiindcă sunt foarte multe persoane care au căzut victimele escrocilor sentimentali.

Escrocii sentimentali îşi crează în mediul virtual un profil cu identitate falsă, cu o fotografie înfăţişând o altă persoană, apoi leagă prietenii cu posibile victime pentru a ajunge, în cele din urmă, să le ceară bani, sub diverse pretexte.

La început totul sună bine, cu vorbe frumoase, de apreciere, la adresa victimelor lor, după care la momentul potrivit escrocul începe să ceară bani invocând diferite pretexte. Ba că a păţit vreun accident de maşină, ba că este internat în spital şi că are nevoie urgentă de o sumă de bani cash şi că bineînţeles o va înapoia în cel mai scurt timp posibil.

“Este bine să faci anumite cercetări despre trecutul lui şi punct de plecare este tocmai profilul lui de pe reţeaua de socializare. Poţi verifica dacă fotografia este reală, data de naştere, locul de muncă, studiile efectuate. Poţi să încerci să-i cunoşti prietenii şi să afli dacă poveştile pe care ţi le spune sunt adevărate”, spune Dumitru Tudor, directorul Agenţiei de Detectivi Particulari “Tudor” din Drobeta Turnu Severin, recunoscut oficial ca primul detectiv particular din România postdecembristă.

FOTO mamaplus.md

Recent, Dumitru Tudor a avut de soluţionat un astfel de caz, victima fiind un medic rezident din Oltenia. Mama a fost cea care s-a sesizat şi a apelat la agenţia de detectivi particulari.

“O clientă din alt oraş, o doctoriţă, a venit la mine pentru că avea probleme cu fiul său, medic rezident. Căzuse victimă unei escroace de pe Facebook, o tipă frumoasă, care vezi-Doamne îi declarase dragostea, dar care niciodată nu vroia să vină la întâlnire. Mama disperată m-a rugat să preiau cazul. Aşa că am plecat de la Facebook, fiindcă până la urmă aici era mediul unde se manifesta escrocul, şi am început să-l verific datele. Ba spunea că e doctoriţă la Ana Aslan, ba că e prietenă cu doctorul cutare, ultima dată spunea că e la kinetoterapie la un spital din Bucureşti, am verificat toate aceste informaţii şi bineînţeles nu exista nicio doctoriţă cu numele spus de ea. Am mai găsit o dată de naştere, am verificat la Starea Civilă, nu exista persoana respectivă cu data aceea de naştere şi cu numele respectiv, deci tot ce punea pe Facebook era fals”, povesteşte detectivul.

Ca în toate aceste cazuri clasice, după ce şi-a dat seama că doctorul i-a picat în mreje a început să-i ceară bani sub diverse pretexte. Când pe fir a intrat un specialist IT pus de detectiv, care a pretins că este medic chirurg şi a încercat să-i ceară prietenia pe Facebook, ceva s-a întâmplat fiindcă din acel moment, escroaca a dispărut din reţea şi în felul acesta s-a încheiat şi aşa-zisa relaţie. Este un caz fericit, însă în multe alte situaţii victimele îşi dau seama prea târziu că au fost înşelate.

“Am apelat la un specialist IT, care şi-a făcut un cont fals cu chip de Hollywood, a pretins că este chirurg, dar culmea i-a refuzat cererea de prietenie. Ea pe acesta îl avea ţintă şi începuse în ultimul timp să ceară bani. Medicul dispunea de o sumă importantă de bani în urma unei moşteniri şi mama acestuia era îngrijorată dacă mai are sau nu banii, dacă a umblat sau nu la contul din bancă, aici era marea îngrijorare a mamei, că această escroacă îl stoarce de bani”, mai spune Dumitru Tudor.

Chiar dacă rişti să superi persoana lângă care crezi că vei trăi o viaţă de basm, este bine ca şi în aceste relaţii înfiripate pe o reţea de socializare să despici firul în patru, să analizezi cu atenţie fiecare cuvânt, solicitare, fiindcă la final s-ar putea dovedi extrem de utile, recomandă detectivul severinean. Multe dintre victime sunt atât de jenate de ceea ce au păţit încât preferă să păstreze tăcerea şi să nu povestească nimănui cele petrecute.

Citeşte şi:

Prădătorii sentimentali de pe Facebook. Cu dragoste, o mare ţeapă

Mai multe pentru tine:
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești