Cum le dau mehedinţenii bătăi de cap pompierilor şi ce ar trebui să ştie despre focul deschis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şapte incendii în ultimele 24 de ore

Pompierii din cadrul ISU „Drobeta” al judeţului Mehedinţi au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru stingerea a şapte incendii.

Mai multe echipaje de pompieri au intervenit, în ultimele 24 de ores, în localităţile Strehaia, Mărăşeşti, Izvorul Bârzii, Bucura, Drobeta Turnu Severin (Schela Cladovei), Magheru şi Sălişte, pentru stingerea a şapte incendii, două dintre acestea izbucnite la depozite de furaje şi cinci la vegetaţie uscată.  Incendiile, izbucnite ca urmare a folosirii focului cu intenţie sau din greşeală, au cuprins aproape 30 ha de vegetaţie uscată şi câteva tone de furaje.

În toate cazurile, incendiile au fost stinse înainte ca flăcările să poată produce pagube materiale.

„Numai de la începutul lunii iulie şi până în prezent, ca urmare a folosirii intenţionate, de către cetăţeni, a sursei de aprindere pentru a genera incendiile,   pompierii mehedinţeni au intervenit la peste 190 de incendii, care au izbucnit la vegetaţie uscată şi s-au manifestat pe suprafeţe de peste 1600 ha de vegetaţie uscată şi mirişte”, spune Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU „Drobeta”.

Potrivit specialiştilor, arderea miriştilor produce multe efecte negative care duc la distrugerea ecosistemului.

Lăsând la o parte disconfortul produs de funinginea degajată, această metodă sărăceşte solul în materie organică şi distruge microfauna. De asemenea, apa din stratul superior al solului se evaporă, iar prin crăpăturile rezultate se pierde şi apa din adâncime. Înclusiv arătura se execută mai greu, lucru care duce la creşterea consumului de combustibil. Prin arderea miriştilor şi a resturilor vegetale se degajă dioxid de carbon şi protoxid de azot, poluanţi implicaţi în efectul de seră care duc la modificările climatice tot mai evidente pe plan mondial.


 

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete