Cum a apărut „Atelierul de Scrisologie“, o iniţiativă unică în România. Tinerii învaţă cu plăcere caligrafia în vremuri în care tastatura este la putere

Pare greu de crezut că în ziua de astăzi mai există un loc unde tinerii interesaţi de caligrafie, de scrierea pe hârtie, cu caractere artistice, frumoase să poată să-şi practice pasiunea. Şi totuşi acest lucru se întâmplă la Drobeta Turnu Severin, frumosul oraş-port de la Dunăre, unde s-au pus bazele unui club de scrisologie.

În prezent scrisul de mână a pierdut teren în viaţa oamenilor, iar progresul tehnologic ar putea face ca în viitor la primele clase scrisul de mână să nu se mai predea ori să rămână doar o materie opţională. Foarte puţini mai scriu în prezent cu stiloul, unii nici măcar nu ştiu ce este o călimară. În timp, scrisul a devenit tot mai facil, iar oamenii au uitat că este o artă şi un instrument de comunicare profundă. 

Palatul Culturii „Teodor Costescu“ şi Cercetaşii României – filiala Mehedinţi încercă un demers de restituire culturală, demarând în acest sens un curs gratuit pe care l-au numit foarte sugestiv „Atelier de scrisologie“. Este, mai exact, un curs de caligrafie, care îi iniţiază pe cei interesaţi în tainele unei îndeletniciri pe care tot mai puţini o cunosc: scrierea de mână cu toc, peniţă, cerneală, dar mai ales cu răbdare şi
emoţie.

„Le arătăm o altă lume“

„Noi ne-am gândit să-i chemăm pe tineri şi să le arătăm că mai există şi altceva în afară de computer, de telefon. Practic nu vorbim de nişte cursuri clasice, noi îi invităm să le arătăm o altă lume, absolut fascinantă, a scrisului de mână, a scrisului cu peniţa, cu băţul, cu pana“, spune regizorul Valentin Vasilescu de la Palatul Culturii „Teodor Costescu“ din Drobeta Turnu Severin.

La aceste cursuri de caligrafie şi scriere creativă, cercetaşii au răspuns cu mare entuziasm. 

Daniela Borontiş, preşedinta Asociaţiei Cercetaşii României din Drobeta Turnu Severin, consideră că scrisul îi poate ajuta pe tineri în dezvoltarea personală şi emoţională:

„Mi se pare foarte important să dezvoltăm creativitatea tinerilor şi vorbind cu domnul Vasilescu am fost de acord să iniţiăm împreună aceste întâlniri în cadrul Atelierului de Scrisologie, în care învăţăm despre caligrafie pe de o parte şi scriere creativă pe de altă parte“.

Cursul este deschis pentru oricine

Aşa se face că primii cursanţi ai atelierului sunt membrii ai Asociaţiei Cercetaşilor, însă organizatorii îi aşteaptă pe toţi cei care doresc să înveţe să scrie frumos, indiferent de vârstă. „Ne-am gândit că acest curs i-ar ajuta. Mâna face legătură cu creierul şi prin mână scrisul vorbeşte de om, de personalitatea sa. Cursul de scrisologie este deschis pentru oricine, pentru orice vârstă, pentru cine vrea, că are 14 ani sau 140 de ani, nu contează“, precizează Valentin Vasilescu. Deja au avut loc primele lecţii, iar copiii s-au arătat foarte interesaţi. Pe parcursul cursului, vor  descoperi frumuseţea fiecărei linii, vor fi atenţi la viteza de scriere ori la presiunea asupra peniţei, direcţia liniei şi relaţia dintre litere.

Istoria scrisului

Regizorul Valentin Vasilescu îmbină lecţiile de caligrafie cu istoria scrisului care este absolut fascinantă, iar micii cursanţi sunt numai ochi şi urechi. Tinerii au aflat că primele tipuri de scriere nu erau alfabetice. Se crede că scrierea s-a născut în Sumer, cu aproape 5.000 de ani în urmă. Fiind un popor care se ocupa intens cu comerţul, sumerienii au avut nevoie de un sistem de semne cu ajutorul cărora să noteze şi să transmită informaţii. Sistemul de semne inventat de ei, poartă astăzi denumirea de scriere cuneiformă  şi avea ca suport tăbliţe de lut. Aproximativ în jurul anului 3.000 î.C., apare în Egipt un alt tip de scriere, ceva mai evoluată, hieroglifele. Această scriere utilizează desene reprezentând fiinţe umane, animale, plante, zei sau obiecte.

Scrisul poate fi un destin

De asemenea, regizorul severinean le explică faptul că scrisul poate fi un destin şi o trecere mai cu folos prin viaţă, iar a-ţi scrie sentimentele, reuşitele şi emoţiile într-un jurnal este un lucru frumos, o terapie de care toţi avem nevoie. „Îţi vei da seama când vei citi ceea ce ai scris la un anumit moment şi de starea ta emoţională, deoarece dacă erai nervor acest lucru se va observa în forma scrisului. Toate lucrurile acestea sunt importante“, spune Valentin Vasilescu.

E adevărat o parte din ei au venit la acest atelier pentru că îşi doresc ca la examenele cu care vor da piept în viaţă să scrie frumos. O lucrare scrisă frumos, întotdeauna face impresie bună, pe când un scris urât poate fi sancţionat de profesorul corector cu o notă mai mică. 

„Vreau să învăţ să scriu mai frumos pentru că mi se spune că nu se înţelege fiecare cuvânt pe care îl scriu. Şi de aceea am zis să-mi îmbunătăţesc scrisul, să mă pregătesc pentru bacalaureat“,  spune Daniela Michescu (16 ani), elevă în clasa a X-a.

„Prietenele mele îmi spun că scriu cam urât uneori, dar am venit la acest curs şi pentru că vreau să cunosc oameni frumoşi“, spune o altă elevă, Aida Gheorghiceanu, (16 ani). „Cred că o să mă ajute pe mai departe să am un scris mai special. Scriu destul de OK, dar vreau să fie şi mai interesant“, explică Roberta Calinciuc (15 ani), elevă în clasa a IX-a motivul pentru care frecventează acest curs. „Toată lumea îmi spune că eu nu pot să scriu frumos, dar vreau să le demonstrez că pot să scriu frumos. Acum scriu foarte urât“, spune Cristina Paţica (11 ani), elevă în clasa V-a.

„Scrisul ne arată că trece timpul“

Întrebat cum vede viitorul scrisului de mână, într-o societate unde există o tendinţă tot mai mare de a utiliza gadget-urile şi tehnologiile de ultimă generaţie, regizorul severinean este convins că scrisul nu va dispărea niciodată. În opinia sa, sunt foarte mulţi oameni care încă apreciază o scrisoare de dragoste scrisă cu mâna pe o hârtie atent aleasă şi care încă iubesc mirosul de cerneală: „Eu cred că principala deosebire între noi şi celelalte fiinţe de pe planetă este scrisul, care vine din nevoia de a conserva informaţia şi din cunoaşterea timpului. Scrisul ne arată că trece timpul, ne pune într-o legătură directă cu această temporalitate care trece prin noi şi care ne aduce la acelaşi numitor, adică ne ajută să trecem în partea cealaltă“.