Cum a ajuns o ruină jalnică Cetatea Severinului. Reduta împotriva turcilor la gurile Dunării era imposibil de cucerit
0Cetatea Severinului a fost cea mai importantă redută strategică de pe Dunăre, cucerirea ei însemnând un cap de pod în regiune şi posibilitatea înaintării spre noi cuceriri. Istoria Cetăţii Severinului se încheie în anul 1524, când Balibeg-paşa o distruge din cauza trădării voievodului Transilvaniei, Ion Zapolia.
Regiunea Severinului cunoaşte o adevărată dezmorţire la începutul secolului al XIII-lea când se înfruntau statul româno-bulgar şi regatul apostolic maghiar, în scopul dominării ţinuturilor de la nordul Dunării.
O atare conjunctură politică îl îndeamnă pe regele ungur Andrei al II-lea (1205-1235) să pună bazele Banatului de Severin în anul 1230, un adevărat avanpost împotriva Asăneştilor. Banatul avea o întindere apreciabilă: partea de răsărit a Banatului Timişoarei, Ţara Haţegului, Ţinutul Almaşului, judeţul Mehedinţi până la Gorj şi Vîlcea. Cel mai însemnat punct fortificat al Banatului de Severin era cetatea ridicată aici, la Turnu Severin. Ungurii organizau de aici expediţii de cotropiere şi încercau desigur să oprească invaziile feudalilor bulgari, iar mai târziu pe acelea ale tătarilor şi turcilor. Tot de aici, regii unguri supravegheau ţinuturile vasalilor, cnezatele lui Ioan şi Farcaş, precum şi ale lui Litovoi şi Seneslau, aflate la grade diferite de dependenţă faţă de monarhul maghiar.
Planul expansionist al regilor catolici şi al papei – spre sud şi est, precum şi dorinţa de întindere a Asăneştilor în nordul Dunării, este spulberat de marea invazie a tătarilor din anul 1241.
În stăpânirea Cavalerilor Ioaniţi
„Şi ungurii şi bulgarii trec la apărare. În luptele contra tătarilor, după cum se menţionează în cronica personală a lui Fazel Ulah Raşid, a participat şi Bezerenban, care nu este altul decât Banul de Severin. Odată trecut şocul periculos din anul 1241, regele ungur Bela al IV-lea dă ţinuturilor oltene, inclusiv Banatul de Severin, în stăpânirea cavalerilor ioaniţi cu clauza apărării, din această parte a graniţelor Ungariei”, se arată într-un studiu monografic al municipiului Drobeta Turnu Severin, realizat în 1972.
După marea victorie de la Posada (1330), Banatul de Severin până la Vîrciorova intră în stăpânirea domnitorilor Ţării Româneşti, care înalţă în cuprinsul lui biserici, mănăstiri, înfiinţează o episcopie. Dacă până la lupta de la Nicopole (1396) Banatul de Severin era disputat de Ţara Românească şi de Ungaria, după această luptă ambele state creştine îşi concentrează forţele pentru apărarea împotriva turcilor, al căror pericol era iminent.
Avea formă dreptunghiulară
În 1936, prof. dr. Al. Bărcăcilă a executat săpături la cetate, în urma cărora a reuşit să îi reconstituie planul şi a recuperat un bogat material arheologic (drugi, fier, aramă, ghiulele de piatră, ţeava unui tun de bronz etc.). Cetatea avea forma dreptunghiulară, având două ziduri construite din pietre de râu neprelucrate, lipite cu mortar. În centrul cetăţii se afla o capelă construită parţial cu materiale luate de la castrul roman Drobeta, care era înconjurată de morminte. Tot în cetate se mai afla un cuptor-vatră ce deservea un atelier de arme. În incinta interioară, spre nord, se găsea un turn cu trei etaje, de apărare şi strajă, spre est un al doilea, mai gros, la unghiul zidului, iar spre sud şi Dunăre al treilea. Intrarea în cetate se făcea printr-o poarta boltită, iar de jur împrejurul cetăţii fusese săpat un şanţ adânc.
Centru de tranzit
Cetatea Severinului, în timpul înfloririi ei, nu a avut numai o importanţă militară, ca punct avansat de apărare împotriva turcilor la Dunărea de mijloc, alături de Belgrad, ci şi una economică. Într-adevăr, în jurul burgului medieval din Severin se ridicase un oraş de negustori, fiind şi un centru de tranzit aici la întretăierea drumurilor comerciale, aşa cum arată multe documente ale vremii. În Severin se depozitau mărfurile pentru Ungaria, şi în special sarea care se scotea în cantităţi mari în ţara noastră şi avea o mare căutare în ţările vecine. Însuşi Mircea cel Bătrân se întâlneşte aici la Severin cu Sigismud, regele Ungariei în anul 1406.
Distrusă de turci, în 1524
Dar istoria Cetăţii Severinului se încheie în anul 1524, când Balibeg-paşa o distruge. Atacul turcesc asupra Severinului şi Orşovei a fost posibil din cauza anarhiei feudale din Ungaria, după moartea lui Matei Corvin (1490).
„În anul 1526, când turcii atacă la Mohaci, Ion Zapolia, voievodul Transilvaniei, deşi ar fi putut, nu-l ajută pe regele ungur în apărarea Severinului şi chiar în alte lupte. Zapolia a fost răsplătit de turci cu titlul de voievod al Transilvaniei şi apoi ca rege al Ungariei devenită astfel stat vasal turcilor. Atitudinea lui Ion Zapolia este condamnată de cardinalul Compegius într-o scrisoare trimisă Papei, în care arată că <<Severinul a căzut din inepţia şi micimea voievodului transilvănean şi căpitanului Timişoarei, care trebuie înlocuiţi>>”, se mai arată în acelaşi studiu monografic.
Împrejurări noi vin să înrăutăţească soarta Severinului, care începe să decadă la începutul secolului XV-lea, pentru a se prăbuşi la începutul secolului al XV-lea. Otomanii cuceresc Belgradul în 1521, zdrobesc definitiv Ungaria la 1541, şi aşa Severinul ajunge în mâinile turcilor ca important punct de supraveghere militară (Tratatul de Istorie a României, vol. I). După această dată, Cetatea Severinului şi întreaga aşezare se părăginesc. Un veac mai târziu, totul este o ruină, descrisă de contele Marsigli, care nu ştie cui să o atribuie. (Al. Bărcăcilă: Arhivele Olteniei şi Contele Marsigli – Description de Danube).
Citeşte şi: