Culturile agricole din Mehedinţi sunt asaltate de hoţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Culturile agricole sunt prădate de hoţi FOTO Arhivă

S-au temut că seceta îi va lăsa fără culturi, iar acum se tem de hoţi. Culturile agricole sunt tot mai des prădate de hoţii, care dau iama în lanurile de porumb. Fermierii se văd de multe ori neputincioşi în faţa celor care fură.

Pentru că este vremea recoltatului, culturile agricole aflate în câmp au devenit o adevărată tentaţie pentru hoţi. Disperaţi, oamenii îşi păzesc noaptea culturile, însă marii fermieri care administrează sute de hectare nu fac faţă hoţilor de cereale.  Pierderile în cazul acestora este de ordinul sutelor de mii de lei. De exemplu, la ferma agricolă de la Gârla Mare deţinută de Cornel Stroescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Mehedinţi, paguba suferită până la acest moment este evaluată la circa 200.000 de lei. Cele mai prădate sunt recoltele de porumb, care apoi se pot vinde mai uşor.

Acţionează în grupuri

Şi săptămâna aceasta, hoţii au venit în câteva rânduri la ferma de la Gârla Mare. “Astăzi în timp ce recoltam într-o parcelă la porumb au apărut 11 căruţe de ţigani din comuna Gruia. Am apelat la paznicii noştri şi a venit şi un poliţist de la Poliţia din comună. Când au văzut maşina de poliţie au fugit. Ieri noapte am avut cinci căruţe de ţigani de la Gruia, ne-au culcat porumbul ca să nu-l mai putem recolta pe o suprafaţă de circa jumătate de hectar”, spune Nicu Stroescu, administratorul fermei de la Gârla Mare. Sub pretextul că adună ştiuleţi, hoţii intră în lan şi fură cu sacii porumb. De regulă acţionează în grupuri.  „Vin mulţi, se împrăştie prin lan, nu poţi să le faci faţă şi oricum nu ai dreptul să le faci nimic decât să anunţi poliţia”, spune Daniel Dumangiu, un angajat al fermei. Fermierii cred că numai intervenţia jandarmeriei şi a trupelor speciale ar mai putea intimida haitele de hoţi, care nu se feresc să acţioneze şi pe timpul zilei.

Situaţii dramatice

Problema furturilor din culturile agricole a dus la situaţii extrem de grave în judeţul Mehedinţi. Un fermier de la Vrata a fost  arestat recent pentru tentativă de omor fiindcă a încercat singur să-şi apere culturile agricole. Oamenii legii l-au acuzat că a lovit cu combina un hoţ care venise să fure porumb de pe terenul său, culma tupeului chiar în momentul în care fermierul se afla cu combina pe câmp. Un alt caz s-a petrecut la Izimşa, unde o femeie a fost accidentată mortal în câmp de o combină. În urma cercetărilor s-a ajuns la concluzia că un bărbat care se afla la recoltat de porumb p un teren ce îi aparţine a accidentat-o mortal cu roata combinei pe o femeie de 61 de ani, în timpul manevrei de mers înapoi. Victima se afla în spatele combinei şi aduna resturi de ştiuleţi de porumb.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026