Criminalul care a incendiat o fată în Mehedinţi a încercat să se sinucidă în arest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criminalul de la Dârvari, Ion Turnagiu, a încercat să se sinucidă joi seară, în arestul IPJ Mehedinţi, acolo unde se află în arest preventiv. Acesta a incercat să se spânzure cu tricoul său.

”Un bărbat pe numele căruia exista un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile şi se aflî în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv, din cadrul Inspectoratului de Politiei Judeţean Mehedinţi a încercat să se sinucidă, folosindu-se de obiectele vestimentare. Acesta a fost descoperit de poliţişti, care i-au acordat primul ajutor până la sosirea echipajelor medicale. În acest moment, cel în cauză a fost transportat la o unitate medicala, fiind sub paza şi supravegherea poliţiştilor”, precizează Andreea Rădoi, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

Bărbatul a fost găsit în stop-cardiorespirator, a fost resuscitat de echipajul Ambulanţei sosite la faţa locului, după care a fost transportat la UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin.

Ion Turnagiu  a fost condamnat la 90 de ani de închisoare pentru cinci infracţiuni de omor, dar, după 25 de ani petrecuţi în spatele gratiilor, a fost eliberat anul trecut în baza recursului compensatoriu, promovat de Tudorel Tudor, fostul ministru al Justiţiei din Guvernul Viorica Dăncilă.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi