Credincioşii din satul Godeanu prăznuiesc mâine Ciumarca, preoţii din parohii organizează pelerinaj la această sărbătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
credincioşii participă în număr mare la această sărbătoare în fiecare an

Credincioşii din satul Godeanu, judeţul Mehedinţi, prăznuiesc mâine Ciumarca, o sărbătoare lăsată de însuşi Sf. Nicodim de la Tismana, ocrotitorul Olteniei. Programul manifestărilor va începe la ora 09.00 cu Sfânta Liturghie săvârşită de un sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod, pe un podium special amenajat în vârful Chiciora, comuna Godeanu.

Se va merge în procesiune de la poalele dealului şi până în vârful acestuia, unde se vor ruga laolaltă ierarhi, preoţi şi credincioşi. "Răspunsurile stranei vor fi date de către corul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, condus de către arhid. drd. Adrian Cristian Maziliţa", a precizat preotul Viorel Vlăducu, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Ciumarca reprezintă o zi specială ce se ţinea pentru apărarea de ciumă. Aceasta a fost instituită de Sfântul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, care ajungând în satele Mehedinţiului a constatat că acestea erau bântuite de ciumă, o boală molipsitoare foarte periculoasă. Sfântul mergea prin sate în zilele de vineri, făcea rugăciuni împreună cu toţi locuitorii ca molima să ia sfârşit. Rânduiala se păstrează şi astăzi. Astfel, fiecare sat de deal şi de munte din Mehedinţi ţine această sărbătoare denumită ciumarca, la data stabilită pentru fiecare zonă. Credincioşii care doresc să participe la acest eveniment o pot face adresându-se preoţilor de la parohii care organizează pelerinaj la această zi de sărbătoare.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă