Cozi de maşini pe câţiva kilometri pe DE 70 între Turnu Severin şi Orşova din cauza unor lucrări de reparaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coada formată la unul din semafoarele amplasate pe DE 70

Nervi întinşi la maxim pe Drumul European 70, pe tronsonul dintre municipiile Drobeta Turnu Severin şi Orşova. Se circulă foarte greu din cauza unor lucrări de reparaţii la rosturile de dilataţie.

Supărare mare în rândul conducătorilor auto care au traversat zilele acestea sectorul de drum european dintre Drobeta Turnu Severin şi Orşova, mai ales că la sfârşit de săptămână traficul este aglomerat fiind perioadă de vacanţă.

Practic, la semafoarele amplasate de drumari pe două viaducte s-au format cozi pe kilometri întregi spre disperarea celor care au trecut prin zonă. Şi un consilier local de la CL Drobeta Turnu Severin, Radu Budulan,  a comentat duminică, 16 iulie pe contul său de Facebook despre această situaţie: 

„#Nouastrategie de a opri #turiştii în judeţul nostru este pusă în aplicare de cei de la CNDNR. Mai exact pe drumul dintre Orsova si Severin, sunt aproximativ 3/4 şantiere cu semafoare cu tot. La prima vedere ai impresia că se lucrează în forţă. În fapt, doar pe un şantier se găseşte cate un Dorel. Vai de noi!!! PS: Timp aproximativ de parcurgere a acestui tronson : 2 ore”. Mai mulţi severineni au comentat la această postare, pe acelaşi ton: „Bătaie de joc din partea CNDNR .În primăvară nu au avut timp să lucreze la rosturile de dilatare”, „Timp parcurgere Orşova- Gura Văii 2ore35minute”.

Marţi se ridică semaforizarea

Pe de altă parte, reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale Orşova, care fac aceste reparaţii, spun că lucrările erau foarte necesare tocmai pentru siguranţa participanţilor la trafic.

„Am avut lucrări de intervenţie la rosturile de la poduri, lucrări pe care le-am finalizat. Astăzi, 17 iulie, desfiinţăm semnalizarea la un viaduct pentru că am terminat lucrarea, iar mâine terminăm la celălalt viaduct. Le mulţumesc participanţilor la trafic pentru înţelegere. Ambuteiajele s-au creat pentru că nu s-a respectat culoarea roşie a semaforului”.

FOTO Muncitorii de la Drumuri Naţionale astăzi, 17 iulie, în jurul orelor 14,30

Cât priveşte faptul că duminică, 16 iulie, erau puse în funcţiune semafoarele deşi angajaţii de la Drumuri nu munceau, reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale Orşova spun că circulaţia trebuia să fie restricţionată întrucât se turnase beton. Lucrările de reparaţie pe acest sector au început în urmă cu trei săptămâni. Poliţia Rutieră Mehedinţi a avut pe traseu echipaje care să dirijeze circulaţia, numai în cursul zilei de duminică, 16 iulie, fiind necesare pe timpul zilei trei echipaje pentru evitarea ambuteiajelor. 

Drumul reabilitat pe fonduri europene

În octombrie 2016, “Adevărul” semnala faptul că pe tronsonul dintre Drobeta Turnu Severin şi Orşova au apărut o mulţime de gropi, spre disperarea şi furia şoferilor, care spun că îşi rup maşinile în craterele din carosabil.

Un severinean, care face naveta zilnic la Orşova, spune la acea dată că cel mai afectat este sectorul de drum de la barajul Porţile de Fier până la Vodiţa:  „Îmi rup maşina destul de des până la Orşova şi înapoi. Cel mai distrus e drumul de la baraj pâna la Vodiţa, după Vodiţa e mai ok până la Orşova, dar imediat după baraj e groaznic. La început când s-a făcut drumul mergeai cu 140 la oră şi nu simţeai nimic, acum mergi cu 80 şi te doare sufletul când dai în rosturi. Cred că sunt gropi şi de 15-20 cm lăţime şi lungime, cam de 60-1 m de-a latul drumului, ca şi adâncime nu aş putea spune”.

Gropile nu erau singura problemă. Pe marginea drumului erau denivelări extrem de periculoase, care puneau probleme serioase conducătorilor auto aflaţi în tranzit, în special pe timp de noapte. 

Drumul European 70 a fost reabilitat în 2011 pe un proiect cu fonduri europene în valoare de 45 de milioane de euro.

Contractul de reabilitare a secţiunii Drobeta Turnu Severin – Bahna a Drumului Naţional 6, inclusiv construcţia variantei de ocolire a municipiului, a fost atribuit firmei italiene JV Pizzarotti - Tirrena Scavi, prin licitaţie internaţională deschisă, beneficiarul final fiind Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A.

Contractul, în valoare totală de 45.063.151,1 euro, din care 26.479.538,05 euro a reprezentat contribuţia Comisiei Europene, a avut ca scop reabilitarea DN 6, km 332+150 – km 358+000, parte a reţelei de drumuri TEN - T şi construcţia variantei de ocolire în vederea eliminării blocajelor rutiere din zona Drobeta Turnu Severin. În cadrul proiectului ISPA au mai fost reabilitate 27 de viaducte, cinci poduri, s-au consolidat tunelele rutiere şi s-a realizat protecţia versantului de-a lungul Dunării.

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor