Consiliul Local Orşova nu a fost refăcut cu supleanţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Telenovela din administraţia publică de la Orşova continuă. Astăzi ar fi trebuit refăcut Consiliul Local cu consilieri supleanţi, dar aceştia nu au catadicsit să fie prezenţi la şedinţă, aşa că nu s-a întrunit cvorumul necesar, iar o nouă şedinţă este programată pentru sfârşitul săptămânii.

Oraşul Orşova, localitate cu rang de municipiu, a rămas fără Consiliu Local, prin hotărârea pronunţată în data de 3 septembrie de magistraţii Curţii de Apel Craiova.

Prefectul judeţului Mehedinţi, Nicolae Drăghiea, este cel care a intentat proces în data de 20 iunie 2014 împotriva Consiliul Local pe motiv că nu se mai întrunise timp de cinci luni consecutiv, ianuarie, februarie, martie, aprilie şi mai. Tribunalul Mehedinţi s-a pronunţat în data de 11 februarie şi a admis cererea formulată de reclamant. Consiliul Local al municipiului Orşova a făcut recurs,  iar Curtea de Apel s-a pronunţat în acest dosar, în sensul că a respins recursul, ceea ce înseamnă că începând cu data de 3 septembrie Consiliul Local Orşova este dizolvat.

Pentru că în mai multe oraşe din ţară există situaţii similare, Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă, care a modificat Legea administraţiei publice locale, potrivit căreia un consiliu local dizolvat se poate reconstitui din supleanţi.

Astăzi, la Orşova, era programată o şedinţă pentru refacerea Consiliului Local, potrivit noilor reglementări, dar la şedinţă au fost prezenţi numai şase consilieri.

„A fost convocat Consiliul Local al municipiului Orşova pentru astăzi. Nu s-au prezentat decât şase consilieri, ceea ce înseamnă că nu au întrunit numărul legal de constituire, trebuiau cel puţin nouă. Ca atare a trebuit să emit un nou ordin în care rechem pentru reconstituire supleanţii consideraţi eligibili pentru vineri, la ora 10,00. Încă o dată s-a demonstrat că există o luptă pe care nu o înţeleg în defavoarea cetăţenilor municipiului Orşova. Să sperăm că vineri vor găsi timpul necesar să participe la reconstituirea Consiliului Local. Nu sunt decât 15 care pot să fie consilieri locali, iar în condiţiile în care nici a treia convocare nu va fi validată nu se mai poate face o reconstituire cu alţi consilieri supleanţi pentru că nu mai rămân de validat decât trei”, a declarat Nicolae Drăghiea, prefectul judeţului Mehedinţi.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă