Consilierii locali i-au dat peste bot primarului Gherghe: bugetul pe 2015 aprobat cu amendamentele lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consilierii locali s-au întrunit în şedinţa ordinară pe luna februarie FOTO Corina Macavei

Bugetul Primăriei Drobeta Turnu Severin pe anul 2015 a fost votat joi, consilierii locali aprobând sume importante pentru reparaţia unor străzi din zonele mărginaşe ale oraşului.

Deşi proiectul de buget iniţiat de primarul Severinului, Constantin Gherghe, nu prevedea fonduri pentru zonele mărginaşe ale oraşului, consilierii locali au adus amendamente, care au trecut în plen. În felul acesta, au fost aprobate sumele necesare pentru reparaţia unor străzi care sunt în momentul de faţă aproape impracticabile.

De altfel, în ultima perioadă, cetăţenii din cartierele periferice au protestat în mai multe rânduri solicitând în mod expres Primăriei Drobeta Turnu Severin să aplece atenţia şi asupra problemelor lor.
Pentru că bugetul nu permite o reabilitare a străzilor, vor fi efectuate doar lucrări de reparaţii, dar care să permită cetăţenilor care trăiesc în aceste cartiere să circule în mod civilizat.

„Am avut amenamente care privesc străzi din cartierele mărginaşe având în vedere că până reuşim să atragem fonduri europene pentru asfalta şi aceste străzi este obligatoriu să intervenim, să le modernizăm pentru ca cetăţenii să circule normal şi civilizat pe aceste străzi. Cetăţeanii ne-au atras atenţia că aceste străzi sunt impracticabile în momentul în care plouă. Acum , putem să intervenim, să le punem la punct pentru a se putea circula elegant până în momentul în care vom putea să le asfaltăm”, a declarat consilierul Marius Screciu. 

„Ca urmare a votului consilierilor locali vor intra în reabilitare şi reparaţii zonele majore din cartierele mărginaşe ale municipiului Drobeta Turnu Severin. S-au alocat bani pentru reparaţia unor străzi în Gura Văii, Dudaşul Schele, Schela de Sus, bulevardul Vârciorova, Schela de Jos, Walter Mărăcineanu, strada Banoviţei, plus alte reparaţii, eventual plombări la bulevardul Porţile de Fier”, a precizat, la rândul său, viceprimarul Daniel Cârjan.

„Suntem foarte mulţumiţi de faptul că acest buget a trecut, a avut foarte multe amendamente izvorâte de altfel din solicitările cetăţenilor şi în special ale cetăţenilor de la periferia oraşului, care au primit numai promisiuni până acum. Iată este prima dată după 20 de ani când îşi îndreaptă cineva atenţia şi asupra problemelor lor”, a spus şi Liviu Nicolicea, celălalt viceprimar al Severinului.

Tot în şedinţa de astăzi a fost revocat mandatul consilierului local Eduard Breazu la solicitarea grupului de consilieri liberali şi în locul acestuia a fost validat mandatul consilierului Daniel Anuţa.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG