Circulaţia închisă pe două drumuri naţionale în Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Circulaţia se desfăşoară cu greutate şi în Orşova FOTO Corina Macavei

Circulaţia rutieră pe Drumul Naţional 6, între Orşova şi Băile Herculane, dar şi pe Drumul Naţional 57, între Orşova şi Eşelniţa a fost închisă, luni, în jurul prânzului, din cauza aluviunilor de pe carosabil.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Nicolae Lohon, a declarat că poliţiştii au închis două tronsoane de drum naţional, din judeţ, şoferii fiind direcţionaţi pe rute ocolitoare, pentru a evita ca maşinile să ajungă în municipiul Ooşova, unde apa a acoperit arterele rutiere.

Astfel, potrivit aceleiaşi surse, DN 6, este închis între Orşova şi Valea Cernei, şoferii fiind direcţionaţi pe ruta ocolitoare DN 67 D: Băile Herculane – Baia de Aramă – Floreşti – Drobeta Turnu Severin.

Totodată, DN 57, între Orşova (jud. Mehedinţi) şi Moldova Nouă (Caraş Severin), este închis în judeţul Mehedinţi, pe tronsonul Orşova – Eşelniţa.

Mai multe echipaje de poliţie se află în zonele închise pentru a-i redirecţiona pe şoferi, totodată TIR-urile şi maşinile de mare tonaj care circulă către vestul ţării, pe ruta Drobeta Turnu Severin – Timişoara, fiind oprite pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu Severin.

Citeşte şi:

Inundaţii în Mehedinţi: un mal surpat în cratierul Graţca din Orşova a acoperit maşini şi clădiri. Traficul pe Clisura Dunării este blocat

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate