Circulaţia feroviară perturbată din cauza unor lucrări între Balota şi Valea Albă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Staţia CFR Turnu Severin FOTO Corina Macavei

Din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, circulaţia trenurilor prin staţia CFR Drobeta Turnu Severin a suferit modificări.

CFR Călători anunţă că din cauza unor lucrări care se efectuează între staţiile Balota şi Valea Alba (secţia Drobeta Turnu Severin – Strehaia)
în perioada 11 - 29 noiembrie 2013, cu excepţia zilelor de duminică, se modifică circulaţia unor trenuri.

Este vorba de trenurile IR 1590 şi IR 1591 Drobeta Turnu Severin – Balota – Bucureşti Nord şi retur, care se vor anula pe distanţa Drobeta Turnu Severin – Balota şi retur şi vor circula conform graficului pe distanţa Balota – Bucureşti Nord şi retur.

Pe distanţa Drobeta Turnu Severin – Balota şi retur, transportul pasagerilor se realizează cu autocare.

„Înainte de călătorie, recomandăm tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziţionat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 sau să se adreseze personalului nostru din staţii”, se arată într-un comunicat de presă al CFR Călători.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană