Cinci angajaţi de la Combinatul de Apă Grea au intrat în greva foamei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii de la RAAN, în greva foamei FOTO Corina Macavei

Angajaţii de la Combinatul de Apă Grea continuă protestele, cinci dintre ei au intrat în greva foamei nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile. ISU „Drobeta” le-a amenajat un cort în faţa unităţii, iar Crucea Roşie la solicitarea Jandarmeriei le va aduce apă minerală.

Situaţia la Romag Prod (Combinatul de Apă Grea) de la Halânga continuă să rămână tensionată, angajaţii refuzând să intre la muncă. Pe platformă lucrează în momentul de faţă salariaţii din schimbul 3 de marţi, ceea ce pentru ei înseamnă aproape 40 de ore de muncă.

Cinci angajaţi au intrat de miercuri dimineaţă în greva foamei şi sunt hotărâţi să prostesteze până când îşi vor primi salariile la zi. Oamenii sunt disperaţi din cauza datoriilor pe care la au la bănci, la serviciile de apă şi energie electrică.

„Suntem disperaţi din cauza datoriilor pe care le avem din luna mai la bănci, la telefon, la regie. Să se închidă, dar să ni se acorde ceea ce am muncit. Ei să rămână să-l închidă cu cine or vrea şi când or vrea. Nouă să ne dea salariile. Să vină domnii guvernanţi  aici şi parlamentarii de Mehedinţi că avem o căruţă. S-au făcut 35 de ore de când nu sunt schimbaţi, iar noi stăm aici până s-o întâmpla ceva, va veni cineva să ne rezolve. Suntem ai nimănui”, a spus Marian Creţan, lider de sindicat Nucleul AMA, aflat în greva foamei.

„Să ni se dea banii la zi şi vreau să muncesc în ţara mea, nu să mă duc slugă la alţii, iar cei care au furat regia astasă plătească, au vile, au piscin,au iahturi, să plătească. Stăm şi ne uităm unii la alţii că nu ne bagă nimeni în seamă. Nu am luat salariul din mai, am doi copii acasă, vine şcoala, nu am bani nici de mâncare”, a spus şi  Gheorghe Gheaţă, un alt angajat aflat în greva foamei.

„Rămânem în greva foamei până ni se dau banii. Ne cerem drepturile noastre. A venit Ambulanţa, ne-a luat sânge, ne-a luat tensiunea”, a spus  Ştefan George.

„Am intrat în greva foamei fiindcă nu ni s-au dat salariile. Colegii noştri stau de alaltăieri din schimbul 3, sunt acolo de aproximativ 36 de ore. Nu vine nimeni, nu ne bagă nimeni în seamă, doar ne ameninţă cu dosare penale”, s-a plâns şi Nelu Cuteanu.

Ordonanţa pentru achiziţia de apă grea în valoare de 25 de milioane de lei a fost emisă de Guvern, dar banii sunt blocaţi şi nu au ajuns în conturile regile, astfel că RAAN este în imposibilitate de a achita salariile angajaţilor. Pe de altă parte, stocul de cărbune este aproape epuizat ceea ce va duce la închiderea forţată a Termocentralei şi Combinatului de Apă Grea.

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate