Cât de dificilă a fost intervenţia pompierilor pentru lichidarea incendiului din Parcul Naţional Domogled

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cinci zile au luptat pompierii cu flăcările FOTO ISU Mehedinţi

Timp de cinci zile, peste 200 de pompieri din cadrul ISU “Drobeta” al Judeţului Mehedinţi au intervenit pentru lichidarea incendiului izbucnit  marţi, 18 iulie, la litiera şi fondul forestier din Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei.

Intervenţia s-a desfăşurat pe două componente: o componentă terestră şi o componentă aeriană, fiind una foarte dificilă, atât din cauza terenului deosebit de accidentat, deplasarea forţelor în dispozitivul de intervenţie făcându-se pe jos, cât şi de prezenţa în zonă a viperelor.

În misiunea pentru limitarea  şi stingerea incendiului, forţele de intervenţie au avut de parcurs, zilnic, o distanţă de circa 12 km, cu o durată de mers de circa patru ore, salvatorii acţionând cu ajutorul sacilor stingători şi al uneltelor genistice.

În lupta cu focul, pompierii au fost sprijiniţi de un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie dotat cu dispozitivul de stins incendii “Bambi Buchet”, precum şi de rangeri ai Parcului Naţional  Domogled - Valea Cernei, angajaţi ai Ocolului Silvic Tarniţa, dar şi de colegii lor jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mehedinţi.

În cele cinci zile de manifestare a incendiului, care a izbucnit  vineri, 18 iulie, ora 14.45, fiind stins sâmbătă, 22 iulie, ora 14.40, au fost cuprinse de flăcări circa 35 ha de litieră şi coronament, în pădurea de foioase şi răşinoase, fiind afectat, în special, pinul negru de Banat.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani