Cadavrul unui bărbat scos din Dunăre de pompieri, la Orşova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au găsit persoana înecată în scurt timp de la începerea misiunii

Pompierii de la ISU "Drobeta" au primit miercuri, 26 aprilie, în jurul orei 16,00, un apel de urgenţă prin 112, prin care au fost solicitaţi să intervină pentru scoaterea unui cadavru din Dunăre, în dreptul oraşului Orşova.

 La faţa locului a ajuns miercuri după-amiază la Orşova o echipă formată din 16 pompieri cu două ambarcaţiuni şi o autospecială cu spumă şi apă, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o ambulanţă SMURD de la  Detaşamentele de Pompieri din Orşova şi Drobeta Turnu Severin, precizează Raluca Tîrcă, purtătorul de cuvânt al ISU Drobeta.

În urma misiunii de căutare în fluviul Dunărea, pompierii de la Detaşamentul Orşova au reuşit în scurt timp să găsească persoana decedată. Este vorba de un bărbat de circa 35 de ani, din localitate.

Martorii oculari spun că ar fi vorba de un accident, victima alunecând de pe digul aflat pe faleza Dunării din cauza vegetaţiei, în timp ce se uita după un peşte.

La faţa locului a sosit şi o echipă de criminalişti, care trebuie acum să afle identitatea bărbatului şi să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs nefericitul eveniment. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost preluat de serviciul de medicină legală pentru efectuarea necropsiei.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită