Bătaie ca-n filme la Cioroboreni: tăiat cu securea, legat la mâini şi ars de viu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Constantin Căbulea (victima) pe patul de spital FOTO Corina Macavei

Un bărbat din localitatea mehedinţeană Cioroboreni a ajuns în stare gravă la Spitalul din Drobeta Turnu Severin în urma unei scene de o ferocitate ieşită din comun. Victima a fost sechestrată, bătută măr, legată la mâini şi, ca tacâmul să fie complet, agresorul a vărsat diluant peste el, după care i-a dat foc.

Daniel Constantin Căbulea, de 34 de ani, din satul Cioroboreni, a văzut moartea cu ochii la acest sfârşit de săptămână. Acum, pe patul de spital, îi mulţumeşte lui Dumnezeu că a scăpat cu viaţă din mâinile unui consătean. Agresorul, un client vechi al poliţiei, a terorizat un sat întreg, fiind deosebit de violent chiar şi cu rudele. Căbulea îi cunoştea apucăturile, dat nu s-a gândit vreo clipă că bărbatul pe care îl considera prieten i-ar putea face aşa ceva. Au băut împreună cu sticlă de bere, după care agresorul l-a rugat să-l conducă acasă. Ce a urmat apoi pare o scenă desprinsă din filmele cu psihopaţi.

Aici a fost tăiat cu o secure şi legat la mâni cu o sârmă, după care agresorul i-a aruncat diluant şi i-a dat foc.

„M-am întâlnit cu un prieten de-al meu puşcăriaş şi mi-a spus să-l duc acasă, am băut o sticlă de bere şi am legat calul şi căruţa la el la poartă. Acolo am stat cam o oră şi nu ştiu dintr-o dată ce i-a venit astuia că m-a luat la bătaie cu coada de secure. Mă gândesc că a vrut să ia calul şi căruţa de poartă să o vândă, că mi-a mai vândut-o o dată. După ce m-a bătut, a luat o sticlă de diluant şi a turnat-o pe mine şi mi-a dat foc. Eu am scos repede bluzele de pe mine, m-a tăiat şi pe la picioare cu securea. M-a legat de mâini la spate cu sârma, am numai găuri de la sârma aia. Apoi a încuiat uşa şi a plecat cu calul şi căruţa”, povesteşte Daniel Constantin Căbulea.

După ce a stat o noapte legat în casa „prietenului” său, a reuşit să scape şi a cerut ajutorul unui vecin, care a alarmat poliţia şi salvarea.

„Am frecat sârma de tăişul securii, am deschis geamul cu capul, am sărit şi m-am dus la un vecin, care a sunat la poliţie şi salvare”, mai spune bărbatul, aflat pe patul de spital.
Între timp, agresorul i-a vândut calul în târgul de la Vânju Mare, poliţiştii recuperând până la ora asta doar căruţa.

Medicii de la Spitalul de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin spun că tânărul nu prezintă leziuni cu risc vital, dar a suferit o serie de leziuni, care vor necesita mai multe zile de spitalizare.

„Este internat în observaţie medico-chirurgicală, secţia de chirurgie, în urma unei agresiuni, cu multiple leziuni pe care noi le evaluăm, sunt leziuni traumatice, leziuni de arsură la nivelul feţei. Pe radiografiile care au fost efectuate iese în evidneţă o fractură de coastă C 6la nivelul hemitoracelui stâng, iar pe partea dreaptă are o fractură de peroneu fără deplasare. Dintre toate plăgile care le are, cea de la nivelul coapsei drepte este o plagă mai deosebită, cu un potenţial care se poate infecta, dar nu prezintă leziuni cu risc vital. Rămâne deocamdată internat în observaţie medico-chirurgicală, cu speranţa că va avea o evoluţie favorabilă”, spune dr. Lidia Popescu, directorul medical al spitalului severinean.

Oamenii legii se află pe urmele agresorului care se ascunde, dar este o chestiune de câteva ore până când va fi reţinut. Dat fiind modul cum a acţionat, cel mai probabil va fi acuzat pentru tentativă de omor, el mai având de executat trei ani dintr-o pedeapdă anterioară.


 

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?