Ateliere gratuite pentru elevi cu meşteşugari din Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Biblioteca Judeţeană

La Biblioteca Judeţeană ”I. G. Bibicescu” a fost organizat un atelier cu meşteri pielari din comuna mehedinţeană Şişeşti, la care au participat elevii clasei a VIII-a de la Şcoala Gimnazială ”Constantin Negreanu”, din Drobeta -Turnu Severin.

În Mehedinţi, artiştii populari se manifestă în multe domenii ca pielaritul, olăritul, ţesătoria. Ei au păstrat tradiţiile vii, le-au transmis din generaţie în generaţie

”Biblioteca doreşte să fie liantul între tradiţional şi modern, apropiind noile generaţii de valorile şi tradiţiile populare, prin organizarea unor ateliere tematice din practica meşteşugurilor şi tradiţiilor populare.
În linia acestei idei, s-a desfăşurat activitatea de astăzi, activitate prin care elevii clasei a VIII-a, de la Şcoala Gimnazială Constantin Negreanu, din Drobeta -Turnu Severin, însoţiţi de doamna profesoară Istodor Liliana, au învăţat să realizeze opinci din piele, sub îndrumarea doamnei Buzatu Larisa şi a domnului Opris Laurentiu, de la Asociaţia Meşterii Pielari din Şişeşti”, spune Cristina Firu, directorul bibliotecii. 

Toţi elevii prezenţi au realizat o pereche de opinci în miniatură, pentru mulţi dintre ei fiind pentru prima dată când au luat contact real cu aceat obiect vestimentar popular - opinca.

Biblioteca Judeţeană " I. G. Bibicescu" şi-a propus să desfăşoare ateliere practice cu grupuri de elevi, prin care să popularizeze meşteşugurile şi tradiţiile populare, existente în judeţul Mehedinţi.
Aceste ateliere se desfăşoară lunar, participarea copiilor fiind gratuită.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă