Angajaţii cu funcţii esenţiale la Distribuţie Oltenia, izolaţi la locul de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Distribuţie OItenia se asigură că personalul cu funcţii esenţiale rămâne operativ şi în siguranţă, prin instituirea de noi soluţii de back-up şi izolare la locul de muncă.

Începând cu data de 1 aprilie, dispecerii precum şi alte categorii de personal cu rol esenţial în alimentarea cu energie electrică a Olteniei şi parţial Muntenia (judeţele Argeş şi Teleorman) îşi vor desfăşura activitatea în condiţii de izolare la locul de muncă şi/sau adoptând noi reguli de protecţie.

”Managementul companiei continuă să aplice toate măsurile de siguranţă disponibile pentru asigurarea sănătăţii angajaţilor săi, dar şi confortul consumatorilor de energie electrică, atât casnici, cât şi cei cu rol special în oprirea răspândirii epidemiei COVID-19 (autorităţi, spitale, unităţi de carantinare etc)”, se arată într-un comunicat de presă al Distribuţie Oltenia.

Serviciul de dispecerizare va fi efectuat săptămânal, cu jumătate din personalul disponibil, în condiţii de izolare, la unul dintre sediile aferente activităţii.

Programul dispecerilor va fi de 8 h/tură de serviciu, timp de o săptămână.

”Totodată, operatorul a modificat programul electricienilor astfel încât aceştia să nu lucreze în echipe mai mari de două – trei persoane şi să rămână riguroşi în aplicarea şi respectarea procedurilor de siguranţă impuse de contextul actual (purtarea mănuşilor şi măştilor de protecţie, efectuarea schimbului de tură în spaţii deschise, la distanţe mai mari de 2 metri, dezinfectarea maşinilor, respectiv a zonelor de lucru la începerea turei, renunţarea la folosirea mijloacelor de transport în comun, folosirea echipamentelor de protecţie de unică folosinţă, a ochelarilor de protecţie etc)”. se mai arată în acelaşi comunicat.


 

Mai multe pentru tine:
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă