Amenzi uriaşe date de ITM angajatorilor prinşi cu nereguli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Amenzi uriaşe au fost aplicate în luna iulie de Inspectoratul Teritorial de Muncă Mehedinţi, în urma a peste 100 de controale efectuate la agenţii economici din judeţul Mehedinţi. Două persoane au fost depistate că munceau la negru.

În luna iulie 2017 Inspectoratul Teritorial de Muncă Mehedinţi a desfăşurat 130 acţiuni de control, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 105.500 de lei. Au fost depistate 2 persoane care lucrau „la negru”. În afară de aceste 2 persoane care desfăşurau activitate fără a avea încheiat în formă scrisă contract individual de muncă sau mai depistat şi un număr de 27 de persoane pentru care angajatorul nu a respectat termenele de înregistrare în aplicaţia REVISAL în cazul începerii activităţii şi respectiv încetării contractelor individuale de muncă.

„Nu funcţionăm după un plan de amenzi prestabilit, sancţiunile contravenţionale sunt aplicate conform legii şi ne concentrăm pe impactul acţiunilor de susţinere eficientă a securităţii şi sănătăţii în muncă prin politici comune şi implicare a tuturor celor responsabili. În acelaşi timp urmărim creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi salariaţilor cu privire la necesitatea muncii legale”, spune inspectorul şef Nicea Mergeani de la ITM Mehedinţi.

În domeniul relaţiilor de muncă, au fost verificaţi 66 de angajatori şi s-au constatat 44 încălcări ale actelor normative din domeniu, pentru care s-au aplicat 44 sancţiuni din care 20 amenzi în valoare de 63.500 lei (două amenzi în valoare totala 20.000 lei aplicate celor 2 angajatori la care s-au depistat 2 persoane fără forme legale de angajare).

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă  au fost efectuate 64 de acţiuni de control, ocazie cu care, la 31 angajatori, s-au constatat 49 deficienţe pentru care s-au aplicat 49 sancţiuni dintre care 6 amenzi în valoare totală de 42.000 lei. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 2 evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă.
 

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente