Aladin Georgescu, tânărul avocat crescut la sânul baronului Adrian Duicu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imediat cum baronul PSD de Mehedinţi, Adrian Duicu, a ajuns la “mitica” înhăţat de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, în fruntea organizaţiei judeţene PSD Mehedinţi, dar şi al Consiliului Judeţean Mehedinţi s-a cocoţat Aladin Georgescu.

Este tânărul avocat de la Vînju Mare, care a crescut la sânul lui Adrian Duicu şi despre care colegii săi de partid spun că nu se dezlipea de lângă fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi sub niciun chip. În aprilie 2014, când Duicu a fost reţinut de procurorii DNA, Aladin Georgescu era vicepreşedinte în CJ Mehedinţi şi omul de încredere al baronului în PSD Mehedinţi.

La câteva zile după preluarea atribuţiilor de preşedinte în Consiliul Judeţean Mehedinţi, acesta avea să-i mulţumească lui Duicu: “Sper ca exercitarea atribuţiilor funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean să se facă pe o perioadă cât mai scurtă, perioadă care să înceteze prin revenirea domnului preşedinte Adrian Duicu la conducerea Consiliului Judeţean Mehedinţi”.

Duicu nu a mai revenit nici la CJ, nici la PSD aşa că puterea lui Aladin a crescut tot mai mult şi în scurt timp avea să-i întoarcă spatele „maestrului” său. O grupare încă fidelă lui Adrian Duicu din PSD nu îl consideră pe Aladin Georgescu un lider adevărat, care să conducă cu mână forte una din cele mai puternice organizaţii politice din Mehedinţi, dar şi CJ Mehedinţi. Numărul 2 în PSD Mehedinţi, Marius Screciu, avea să declare în vara anului trecut că pentru Aladin Georgescu funcţia de preşedinte al forului judeţean „este o pălărie prea mare”.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online