Agresorul care a torturat un tânăr din Cioroboreni, adus la audieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victima agresorului FOTO Corina Macavei

Bărbatul din Cioroboreni care şi-a torturat un prieten a fost adus, miercuri dimineaţă, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi pentru audieri, fiind acuzat de tentativă de omor.

După ce a fost căutat de poliţişti timp de trei zile, acesta s-a prezentat marţi după-amiază la Postul de Poliţie din comună, după care a fost lăsat în libertate spunându-i-se că miercuri dimineaţă va fi prezentat procurorului de caz.

Aşa că marţi seara, agresorul a servit liniştit o bere într-o cârciumă din sat, spre disperarea localnicilor care se tem pentru viaţa lor.

Duminică, Daniel Constantin Căbulea, un tânăr din Cioroboreni, a ajuns în stare gravă la Spitalul din Drobeta Turnu Severin în urma unei scene de o ferocitate ieşită din comun. Bărbatul a fost sechestrat, bătut cu securea, legat la mâini şi incendiat, după ce agresorul a vărsat diluant peste el.

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate