Accident grav în Mehedinţi cu două victime. Şoferul unui tir a murit carbonizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două persoane şi-au pierdut viaţa

Două persoane şi-au pierdut viaţa într-un grav accident de circulaţie care a avut loc miercuri pe DN 6, pe raza localităţii Gura Văii din Mehedinţi.

Accidentul a avut loc pe DN 6, care face legătura între Drobeta Turnu Severin şi Orşova.
Potrivit martorilor de la faţa locului, conducătorul unui autoturism înmatriculat în judeţul Bigor ar fi ieşit prea mult de pe banda de circulaţie, moment în care a intrat în coliziune cu un autotren care venea din sens opus.

Un alt autotren care circula regulamentar în spatele acestui autoturism de Bihor nu a mai putut evita impactul şi a intrat în autotrenul implicat în accident.

Impactul  a fost extrem de violent, cele două autotrenuri luând pur şi simplu foc, iar conducătorul auto dintr-un vehicul murind prin carbonizare.

Şi conducătorul autoturismului cu numere de Bihor a decedat pe loc, iar un alt pasager aflat în vehicul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin.

Circulaţia a fost blocată mai bine de o oră pe DN 6, mai multe echipaje de la Poliţia Rutieră şi ISU Drobeta fiind dislocate la faţa locului.
 

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor