26 de agenţi canini, buni colegi cu poliţiştii de frontieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nadana, spaima traficanţilor

26 de câini din rasa ciobănesc german şi ciobănesc belgian (Malinois) semnează condica la servici în fiecare zi alături de poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi. Oamenii legii au grijă de colegii lor ca de ochii din cap şi spun că nu de puţine ori cu ajutorul acestora au reuşit să pună mâna pe infractori deosebit de periculoşi.

Nadana, un superb exemplar de ciobănesc belgian, în vârstă de doi ani, şcolită la Centrul chinologic de la Sibiu în detectare tutun, îşi desfăşoară activitatea alături de instructorul său, la Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I. Aspect general impunător, linii armonioase, corp alungit, mersul uşor şi degajat, cap lung proporţional cu lungimea corpului, botul puternic, alungit în formă de con şi nu prea ascuţit, ochii potrivit de mari, cu forma de migdală, cu o expresie vie, inteligentă însă neîncrezătoare şi aspră faţă de necunoscuţi, sunt câteva din caracterele native ale Nadanei, partenerul de încredere al poliţistului de frontieră Constantin Balica. Chiar dacă tânara „domnişoară" a intrat în serviciu abia din luna iulie a acestui an  prezenţa sa în vamă s-a făcut simţită imediat. A îndeplinit deja cu succes câteva misiuni, pe care numai experimentaţii săi colegi canini ar fi putut să le execute. Ţigările ascunse în diverse locuri sunt descoperite de aceasta cu mult profesionalism, evident spre nemulţumirea traficanţilor. Recent, Nadana a depistat în autoturismul unui contrabandist o cantitate importantă de ţigarete ascunse în diverse locaşuri. Contrabandistul se lăudase că niciodată nu ar putea fi „dovedit" de un câine. „Am avut chiar acum săptămâna trecută cazul unui traficant care spunea că nu o să-l prindem niciodată. Dra cu ajutorul câinelui l-am prins. Avea ascunse 47 de cartuşe în plafonul de la maşină şi în bancheta spătar", a mai spus agentul principal Constantin Balica. După fapta sa, Nadana a fost răsplătită cu multe ore libere, pentru că îi place să se joace mult.

Mai are 25 de colegi

La nivelul Poliţiei de Frontieră Mehedinţi sunt în total 26 de câini specializaţi pentru intervenţie şi patrulare, aceştia fiind destinaţi pentru asigurarea şi menţinerea ordinii şi liniştii publice în zona de competenţă, pentru detectare explozivi, folosiţi în descoperirea şi semnalarea substanţelor explozive şi pentru detectare  de droguri şi tutun, folosiţi în descoperirea şi semnalarea stupefiantelor şi tutunului.

Numai  în ultima lună  structurile Poliţiei de Frontieră Mehedinţi au primit pentru folosirea în serviciul de supraveghere şi control a frontierei de stat un număr de 9 câini specializaţi în acţiuni de patrulare intervenţie şi de detectare a tutunului, mai ales că oamenii legii se confruntă  cu acest gen de infracţiuni la frontiera cu Serbia. Câinii, din rasa ciobanesc german şi ciobanesc belgian (Malinois), vor contribui la creşterea eficienţei în combaterea infracţionalităţii transfrontaliere în zona de competenţă. După ce au fost repartizaţi de la Centrul Chinologic Sibiu, câini în vârstă de până la 1 an desfăşoară acum activitatea de predresaj urmând ca apoi să evaluaţi şi specializaţi pe intervenţie, detectare tutun, detectare droguri sau detectare explozivi, aceştia facând echipă cu conductorii alături de care şi-au desfăşurat activitatea de ataşament. Această activitate este deosebit de importantă fiind baza dresajului de specializare, practic formarea tuturor deprinderilor câinelui. Predresajul constă într-un ataşament foarte puternic faţă de conductor, exerciţii de aport, exerciţii de disciplinizare (mersul alături de conductor, poziţia aşezat, poziţia culcat, poziţia în picioare).

Legătura câine-conductor este profundă

După realizarea ataşamentului, câinii încep încet, încet prin antrenamente zilnice să răspundă comenzilor date de conductori şi să se supună tuturor cerinţelor acestora. Pe parcursul  acestei etape de lucru poliţiştii de frontieră trebuie să dea dovadă de mult calm, să evite bruscarea, smucirea sau lovirea câinelui pentru a nu induce acestora lucrul „de frică". Legătura câine-conductor este foarte profundă, iar temperamentul şi reacţiile câinelui sunt copii fidele ale conductorului. „Derularea acestor programe de îmbunătăţire a suportului logistic  alături de celelalte acţiuni derulate de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Poliţia de Frontieră vor contribui la îndeplinirea cu eficienţă a misiunilor de supraveghere a frontierei de stat scopul fiind securizarea frontierei de stat în zona de competenţă", a declarat comisarul şef Valeriu Pera, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie