ZIUA MARINEI LA TULCEA Ce evenimente au loc în municipiu în această săptămână GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sf. Maria, sărbătorită de creştini pe data de 15 august, reprezintă pentru tulceni atât Ziua Marinei, cât şi sărbătoarea municipiului. Primăria, Prefectura, dar şi Garnizoana organizează o serie de evenimente pentru a marca aceast moment important pentru toţi locuitorii din oraş (dar şi din judeţ).

Astăzi, de la ora 10.00, Cimitirul Eroilor din municipiul Tulcea, va avea loc un ceremonial oficial dedicat eroilor, după următorul program: primirea oficialităţilor şi salutul drapelului de luptă (momentul va fi marcat prin tragerea clopotelor tuturor Iăcaşelor de cult din garnizoană),  intonarea imnului naţional,  oficierea serviciului religios de către un sobor de preoţi –  rugă şi închinare pentru eroii neamului şi pentru poporul român, alocuţiuni ale oficialităţilor locale, depuneri de coroane (jerbe) de flori, defilarea gărzii de onoare.
Mâine, manifestările militare se vor desfășura după următorul program: 9.55 – Ceremonialul ridicării pavilionului și marelui pavoaz, 10.05 – Trecerea în revistă a navelor și felicitarea echipajelor de către comandantul Garnizoanei Tulcea, 10.10 – Alocuțiunile oficia¬lităților locale, 10.25 – Slujbă religioasă și lansarea la apă a ancorei de flori, 10.45 – Sosirea și discursul Zeului Neptun, 11.15 – Concurs de bărci cu rame, 11.40 – Parada a navelor aparținând Forțelor Navale, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Poliției de Frontieră, Jandarmeriei, 12.20 – Încheierea festivităților și retragerea zeului Neptun.

Click pe poze pentru fotogalerie!

Primăria Tulcea vă invită mâine, de la ora 12.00, la deschiderea Târgului de Mesteşugari (va avea loc pe faleză, în perioada 15 – 19 august).
Tot mâine, de la ora 17.00,  Galeriile de Artă UAP Tulcea din strada  Isaccei va avea loc o expoziţie de pictură dedicată Zilei Marinei şi Zilelor Municipiului Tulcea.
De la ora 21.00 eşti invitat la un recital Foişorul de Folk, de la ora 21.50 - Recital Proconsul, ora 23.00 - Recital Voltaj.
Joi, pe data de 16 august 2012 pe Faleza Dunării vei avea parte de alte concerte: Mariana Cosmici (de la ora 21.00), Delia (de la 21.50), Alex Velea (de la 22.40).
Vineri, în ultima seară a zilelor municipiului, de la ora 19.00, cei mici sunt invitaţi în Piaţa Civică, acolo unde vor putea vedea piesa de teatru „Hansel şi Gretel” - Teatrul „Libelula”.
Vineri seara, de la ora 21.00 eşti invitat la un Recital Dereck, de la ora 21.50 - Recital Vunk, de la ora 23.00 - Recital Guess Who & Band. Manifestările se încheie la mizeul nopţii, cu un foc de artificii.


Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri