Zece ore printre sloiuri în aer liber ca să ajungă acasă în Deltă! GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centaur 2 a plecat la drum printre gheţuri

Locuitorii din Delta Dunării pot ajunge acasă doar cu un remorcher destul de mic al Administraţiei Zonei Libere Sulina, doar puţini dintre ei având loc în cabine, restul călătorind pe punte

Autorităţile tulcene au reluat legătură dintre municipiu şi zona Deltei Dunării prin intermediul remorcherului Centaur 2. Nefiind o navă de pasageri, doar câteva locuri sunt disponibile la câldură, în interior,acelea fiind ocupate de copii, bătrăni sau bolnavi. Din acest motiv conducerea AZL spune că doar cei ce au urgenţe ar trebui să apeleze la acest mijloc de transport.
„Nefiin o navă specială pentru pasageri condiţiile sunt minime, se transportă multe produse de strictă necesitate, alimente şi medicamente, pentru oameni este destul de greu de stat pe punte în frig multe ore“ spune Marius Mitrea, directorul AZL Sulina.

Click pe imagini pentru a vedea fotogaleria

Nava Centaurus pleacă spre Deltă de două ori pe săptămână, marţi şi vineri, şi revine la Tulcea luni şi joi, plecarea fiind stabilită pentru ora 12, la Tulcea de la pontonul AFDJ.
Cei care vor să circule cu această cursă îşi asumă si riscuri, spune directorul Mitrea.
„La una dintre primele curse nava s-a blocat în zona Gorgova, unde este un dop de gheaţă.A fost nevoie de intervenţia unui remorcher, a fost un drum de coşmar de aproape zece ore “.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie