VIDEO Monumentul paleocreştin de la Niculiţel va fi reabilitat cu bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monumentul paleocreştin de la Niculiţel FOTO Consiliul Judeţean Tulcea, Valeriu lLonov

Autorităţile judeţului aproximează că primele licitaţii (cele pentru consultanţă) vor fi demarate în luna iunie a acestui an. Investiţia, finanţată cu fonduri europene, va costa 11,3 milioane de lei, iar lucrările vor fi gata în termen de 17 luni de la semnarea contractului.

În şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Tulcea din această lună se vor discuta proiectul tehnic şi indicatorii tehnico – economici pentru proiectul „Reabilitare şi modernizare Monument paleocreştin Niculiţel – judeţul Tulcea“.

„Acest proiect reprezintă o prioritate pentru atingerea obiectivelor avute în vedere prin strategia de dezvoltare a judeţului Tulcea. În acest context, dezvoltarea turismului cultural religios reprezintă o prioritate durabilă pentru judeţul nostru“, spune vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Vasile Strat.  

Va fi modificată clădirea principală (prin extinderea spaţiului de vizitare) şi se va schimba accesul principal (mai aproape de parcare). De asemenea, vor fi realizate grupuri sanitare, iar zona va fi împrejmuită (cu piatra zonei – şisturi de diferite mărimi). În plus, va fi realizat un podeţ pietonal şi unul rutier, iar la intrare vei putea vedea un panou publicitar, realizat din piatră masivă, cioplită în partea superioară. Acesta va fi iluminat arhitectural pe timp de noapte.

Despre acest monument

Unul dintre cele mai vechi complexe de cult creştin descoperite până în prezent în România datează de la sfârsitul secolului IV -  începutul secolului V p. Chr, spun cei de la Direcţia Judeţeană de Cultură.
Monumentul a fost descoperit întâmplător în anul 1971, facând obiectul mai multor campanii de săpături arheologice sistematice derulate pe o perioada de aproximativ 25 ani. Este locul unde, în cripta bazilicii, au fost descoperite rămăşiţele a şase martiri, dintre care patru cunoscuţi din actele martirice. Cei patru, Attalos, Kamasis, Phillipos, Zottikos, au fost canonizati şi figureaza în calendarul creştin ortodox la data de 6 iunie.  

Cum ajungi aici

Mergi pe E87 de la Tulcea către Isaccea, până la intersecţia marcată spre Niculiţel (la aproximativ 28 de kilometri vest de Tulcea). În intravilanul localităţii Niculiţel, vei găsi un indicator care te va conduce spre baslică.

Program de vizitare: 10.00-18.00.
 

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online