VIDEO Farul Vechi din Sulina se închide pentru trei ani. Obiectivul va fi restaurat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Farul vechi din Sulina Sursa ICEM Tulcea

Farul vechi din Sulina se închide pe o perioadă de trei ani, începând de marţi, 14 mai. Obiectivul turistic intră în restaurare şi conservare şi va fi redeschis după 36 luni.

Muzeul Farul Vechi Sulina va fi închis timp de 36 de luni, începând de 14 mai 2019, pentru restaurare şi conservare. Proiectul este finanţat prin POR, Programul Operaţional Regional 2014-2020, pentru punerea în valoare a potenţialului istoric. 

Institutul de Cercetări Muzeale Tulcea „Gavrilă Simion“ a anunţat că Muzeul Farul Vechi Sulina va fi închis timp de 36 de luni, începând de 14 mai 2019, pentru restaurare şi conservare. 

Proiectul este finanţat prin POR, Programul Operaţional Regional 2014-2020, pentru punerea în valoare a potenţialului istoric.

În proiect sunt prevăzute următoarele tipuri de lucrări: hidroizolaţii, termoizolaţii, lucrări conexe, lucrări aferente organizării de şantier, repararea/înlocuirea instalaţiilor/echipamentelor aferente construcţiei, finisaje interioare/exterioare şi alte lucrări strict necesare pentru „asigurarea funcţionalităţii construcţiei reabilitate“. 

Consiliul Judeţean Tulcea a precizat că valoarea totală a proiectului este 10.158.180,89 lei cu TVA, din care reprezintă contribuţia judeţului Tulcea suma de 203.163,62 lei, iar asistenţa financiară nerambursabilă solicitată este de 9.955.017,27 lei. Oficial, durata proiectului este perioada 18 iunie 2018 - 31 ianuarie 2022. 

Sursa ICEM Tulcea 

Prin restaurarea Farului Vechi şi a muzeului de la parterul obiectivului istoric, autorităţile tulcene speră în creşterea numărului de vizitatori în Sulina: de la 10.700 de persoane înregistrate în anul 2016, la 15.000 de persoane după finalizarea implementării proiectului. 

Sursa ICEM Tulcea

Farul Vechi din Sulina este monument înscris în Lista Monumentelor Istorice (2010) a judeţului Tulcea. A fost construit la începutul secolului al 19-lea de autorităţile otomane, fiind administrat în perioada 1897-1939 de Comisiunea Europeană a Dunării. 

Sursa ICEM Tulcea

Farul a devenit muzeu în anul 2003, cu documente şi fotografii din istoria cosmopolită a Sulinei şi din viaţa a două personalităţi care şi-au legat numele de cea mai estică aşezare a României: dirijorul George Georgescu (1887-1964, fiu al locului) şi scriitorul-marinar Jean Bart (Eugeniu Botez, 1874-1933, autorul romanului „Europolis“).

Muzeul se află pe strada a II-a, la numărul 43, iar la Sulina se poate ajunge doar pe calea apei, luând de la Tulcea o cursă de pasageri. 

Pe aceeaşi temă: 

FOTO Copilăria neştiută a Elenei Lupescu, amanta lui Carol al II-lea. Tatăl ei era farmacistul evreu Grünberg, care a avut o spiţerie la Sulina

Legătura unei actriţe celebre cu familia regală a României. Faimoasa Elvira Popescu era febleţea casei monarhice

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said