Vicepreşedintele PDL a demisionat: „Am avut oferte foarte avantajoase din punct de vedere politic de la principalele partide“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Ilie, primarul din Luncaviţa (fostul vicepreşedinte al PDL Tulcea)

Primarul din Luncaviţa, Ştefan Ilie, vicepreşedintele PDL Tulcea a anunţat că a demisionat din toate funcţiile deţinute în partid, păstrându-şi numai calitatea de membru la Partidului Democrat Liberal. În plus, acesta le solicită şefilor pe linie de partid să îl excludă din rândurile PDL dacă sunt de părere că nu se poate adapta politicii democrat-liberale.

Explicaţia: modul defectuos prin care autoritățile centrale membre PDL au realizat colaborarea cu autoritățile locale din teritoriu.
„Ca primar al Comunei Luncavița încă din anul 2004, comună membră a Asociației Comunelor din România, am militat permanent pentru descentralizarea administrației publice locale, în spiritul Cartei Europene a Administrației Publice Locale,  pentru susținerea și dezvoltarea zonelor rurale în atingerea condițiilor minime de civilizație firești și conforme secolului în care trăim și normelor Uniunii Europene. Din păcate, deși în anul 2008 partidul din care fac parte, PDL, a promovat permanent în campaniile electorale realizarea descentralizării administrative, acest lucru nu s-a realizat, mai mult decât atât, descentralizarea atât de mult promisă s-a concretizat   într-o tot mai DES CENTRALIZARE! “, notează Ştefan Ilie.
Partidul a promovat oameni care îşi urmăreau propriile interese
Într-un comunicat de presă, Ştefan Ilie se descrie ca fiind un primar vocal în mandatul 2008-2012, mai ales împotriva colegilor din partid care și-au încălcat promisiunile și mai ales împotriva celor care au propulsat în funcții de conducere a deconcentratelor, a direcțiilor de acordare și administrare a fondurilor europene, „neprofesioniști sau persoane care își urmăreau în primul rând propriile interese și mai puțin evaluarea corectă a proiectelor depuse“. 
„Am avut oferte foarte avantajoase de la alte partide!“
„Cu toate aceste nemulțumiri, am acceptat să candidez și la alegerile din 10 iunie 2012 tot din partea PDL și deși afirm cu răspundere că am avut oferte foarte avantajoase din punct de vedere politic de la principalele partide, am decis să rămân tot în PDL, datorită motivului că nu pot accepta ca primarul să fie folosit ca o masă de manevră în campanie, iar apoi să fie uitat timp de patru ani“, a precizat Ştefan Ilie.
Solicită excluderea
Acesta a mai precizat că a rămas în PDL şi din cauza aprecierii pe care o are pentru Victor Tarhon şi pentru activitatea pe care a avut-o pentru dezvoltarea judeţului Tulcea.
„Dacă veți considera că nu mă mai pot adapta politicii promovate de PDL sunt de acord să mă excludeți și din funcția de membru“, scrie Ştefan Ilie în scrisoarea înaintată PDL.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani