Un tulcean de 61 de ani vindea haine sport contrafăcute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni, în jurul orei 10.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial P.F. Tulcea au identificat un bărbat care oferea spre comercializare, într-o societate comercială de pe raza municipiului Tulcea, articole de îmbrăcăminte sport, susceptibile a fi contrafăcute.

Administratorul societăţii comerciale în cauză, în vârstă de 61 ani, nu a putut prezenta documente de provenienţă pentru marfa deţinută şi nici acordul titularilor mărcilor înregistrare pentru punerea în circulaţie a produselor ce purtau însemnele disticitive.

„Bunurile descoperite, cu o valoare de aproximativ 6.100 lei dacă ar fi originale, au fost ridicate în vederea confiscării şi trimise spre expertizare“, spune Marius Niculescu, purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă.

Administratorul are dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil