Un tânăr a ajuns la spital după ce a intrat cu maşina într-un copac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul rutier a avut loc vineri dimineaţă, în jurul orei 7.00, în apropierea localităţii tulcene Somova. În urma accidentului constănţeanul care se afla la volan a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului judeţean din Tulcea.

Tânărul a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea şoselei. „Pacientul are un traumatism cranian acut deschis. Este stabil. Echipajul nostru l-a preluat şi l-a adus la spitalul judeţean din Tulcea, după care s-a decis ca acesta să fie transferat la Spitalul Clinic Constanţa“, spune dr. Dumitru Vâlcu, director medical al Serviciului Judeţean de Ambualnţă Tulcea.
Accidentul s-a petrecut pe fondul neadaptării vitezei de deplasare şi a condiţiilor meteo (ceaţă). R. Cristian (28 de ani) din Constanţa, care conducea o Skoda, avea permis de conducere şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor