Un şofer băut a adormit la volan şi i-a băgat în spital pe cei doi socri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a dechis o anchetă Foto: Arhivă Adevărul

Accidentul a avut loc marţi, în localitatea Atmagea, judeţul Tulcea. Şoferul care a adormit la volan avea o alcoolemie de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că în acest caz s-a întocmit dosar penal.

V. Ionuţ (30 ani), din Topolog, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia 1310, pe fondul oboselii a adormit la volan, a pătruns pe contrasens, intrând in coliziune frontală cu un autoturism marca Dacia Logan, care staţiona pe partea dreaptă a sensului de mers. În urma accidentului a rezultat rănirea a doi pasageri din Dacia 1310. „Este vorba despre un bărbat şi o femeie de aproximativ 50 de ani, cu traumatisme la nivelul membrelor. Au fost aduşi la spitalul judeţean, sunt stabili“, spune dr. Dumitru Vâlcu, director medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Tulcea.

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie