Tulcea: Un bărbat de 30 de ani este suspectat de coronavirus, după ce a revenit din Norvegia şi prezintă o stare febrilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 30 de ani din judeţul Tulcea este suspectat de coronavirus, după ce a revenit luni din Norvegia şi prezintă o stare febrilă, el fiind transportat cu izoleta la Spitalul Judeţean Tulcea pentru recoltarea de probe.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Tulcea, luni după amiază, un bărbat de 30 de ani, revenit din Norvegia şi care prezenta o stare febrilă, a fost transportat cu izoleta la Unitatea de Primite Urgenţă a Spitalului Judeţean Tulcea  pentru recoltare de probe, urmând să se stabilească dacă are sau nu coronavirus.

“Potrivit procedurii, deoarece nu prezintă şi alte afecţiuni cronice, persoana va fi internată la salonul special amenajat la secţia de boli infecţioase până la primirea rezultatelor primei testări. În ceea ce priveşte cele 24 se probe prelevate până acum, de la suspecţi şi persoane în carantină, suntem în măsură să vă informăm că rezultatul primelor nouă teste au fost negative!”, se arată în comunicatul Prefecturii Tulcea.

Sursa citată precizează că celelalte 15 probe recoltate de la Tulcea sunt în lucru la Constanţa şi Bucureşti.

În judeţul Tulcea nu a fost confirmat niciun caz de coronavirus.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!