Tulcea : Tun de 4,6 milioane dat statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea l-a trimis în judecată pe Mihai Puiu,administratorul unei firme din Babadag. Procurorii au stabilit că suma datorată statului este de 4,6 milioane de lei.

Mihai Puiu, în calitate de administrator al societăţii „Pană de Oţel“ Babadag, specializată în recuperarea deşeurilor şi resturilor metalice reciclabile,nu a înregistrat în actele contabile 545 de facturi fiscale şi a 690 avize de însoţire a mărfii.

În perioada mai 2004 -mai 2007 prejudiciul adus bugetului de stat consolidat a fost în sumă de 2.528.177 lei. La acestea se adaugă şi majorări de întârziere, în valoare totală de 4.607.501 lei. Prejudiciul cauzat bugetului de stat nu a fost acoperit în cursul urmăririi penale. Asta susţin în actul de inculpare procurorii tulceni. Cauza a fost trimisă spre soluţionare la Judecătoria Babadag.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de evaziune fiscală este închisoarea de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.


Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată