Tulcea: Peste 70 de hectare vor fi împădurite la ieşirea spre Agighiol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria municipiului a mai accesat o finanţare de la Fondul de Mediu în proiectul de îmbunătăţire a calităţii mediului, de această dată pentru împădurirea terenurilor degradate. Valoarea proiectului este de 750.000 de euro.

După investiţia de ecologizare a Lacului Ciuperca, municipalitatea a reuşit să atragă încă o finanţare de la Administraţia Fondului de Mediu.

Proiectul vizează împădurirea la ieşirea din Tulcea, înspre Agighiol, respectiv 71 de hectare pe dealurile de pe partea dreaptă. Se vor planta puieţi de ulm, mojdrean, vişin turcesc, păducel, stejar brumăriu, frasin comun, specii alese de silvicultori şi care se pretează acestei zone.

„Este o zonă a cărei imagine trebuie îmbunătăţită, mai ales că este la ieşirea din oraş. Vom crea o perdea forestieră şi o extensie a posibilităţilor pe care municipiul le oferă de petrecere a timpului liber în natură“, a declarat primarul Constantin Hogea. Punere în operă 3 ani de zile, începând cu 2011.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”