Tulcea: Muncitoarele de la Gelco nu privesc înapoi cu mânie

A trecut mai bine de o săptămână de la tragicul eveniment de joi, 30 septembrie, când patru femei şi-au pierdut viaţa, iar alte 78 au fost rănite pe digul morţii din Tulcea. În autobuzul Societăţii de Transport e frig. Femeile care altă dată erau joviale, acum  sunt mai reţinute.

 Ceva s-a schimbat, este vizibil lucrul acesta, atmosfera tensionată. Aplombul, povestirile de dimineaţă, mica bârfă  matinală par nefireşti poate într-un cadru din care ceva era lipsă. Cel puţin asta este atmosfera, glacială, ternă, grea.

„Eu am fost în concediu câteva zile. Luni am început munca. Nu mi-a venit să cred când am auzit ce s-a întâmplat. Nu le cunoşteam pe femeile care au murit. Noi suntem multe, secţiile şi ele sunt mai multe. Poate le cunoşteam, dar după nume mai puţin sau încă nu-mi dau seama. Mai sunt şi în concediu medical. Poate aşa a vrut Dumnezeu ca să mă apere. Poate muream şi eu şi lăsam un copil orfan“, ne mărturiseşte  Laura Nicoleta Nedelcu, (32 de ani).
Să murim de foame acasă?

Asta se-ntreabă retoric Mihaela Tănase (29 ani) care are un soţ şomer de jumătate de an şi doi copii. Îi este sau nu frică, îi este sau nu greu, merge mai departe. Nu poate sta acasă, în aceste condiţii.

„Ce să fac, să stau acasă să murim de foame? Dumnezeu ştie cum ne descurcăm. După accident bărbatu meu zicea să nu mă mai duc la Gelco. Şi ce să fac să stăm să ne scărpinăm unul pe altul? Trebuie să mergem mai departe“, spune Mihaela.

Citiţi pe larg în ediţia tipărită a cotidianului Adevărul de Seară!