Tulcea: Jurnalismul voluntar și-a scos buletin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Foşti şi actuali elevi ai cercului de reporteri ai Palatului Copiilor s-au reunit în acest weekend la Tulcea cu ocazia aniversării a 14 ani de când există ideea emisiunii „Pur şi Simplu Tineri“. A început acum 14 ani, ca un cerc de reporteri în cadrul Palatului Copiilor. A primit un nume, a crescut cu ajutorul voluntarilor, iar acum „Pur şi Simplu Tineri“ are deja 14 ani.

Prima generaţie. 1997, toamna. Viorica Petre, profesorul coordonator, a ajuns în  Inspectoratul Şcolar. Vine cu o idee nouă, după ce a văzut la televizor un sondaj făcut printre tulceni. „Îşi dădeau oamenii cu părerea despre nevoia de educaţie a elevilor. Şi mi-am dat seama că putem face ceva cu şi despre tineri“. Propune numele emisiunii: „Din viaţa şcolii“. Unul dintre primii elevi dezaprobă: „De unde aţi scos-o şi pe asta? Nu merge…“. Aşa că au găsit numele: „Pur şi simplu tineri“.

„A fost atât de frumos şi educativ încât după ani, datorită unui joc frumos început în primul an de liceu , am absolvit Facultatea de Jurnalism şi mi-am construit o carieră în acest domeniu. Totul a pornit într-o sală mică ce ţinea loc de grup de montaj, sală de şedinţe, redacţie şi loc de recreere“, povesteşte Alexandra Cârlig, fostă absolventă a şcolii de jurnalişti voluntari.  

Alexandra a lucrat la o casă de producţie din Bucureşti, fiind implicată în realizarea emisiunilor de genul „Super Nanny“, „Schimb de mame“ sau „Comanda la mine“.

„Foloseam aparatura depăşită de la Cercul Cine Foto Video al Palatului Copiilor şi un spaţiu strâmt. În toţi aceşti ani s-au perindat multe generaţii de adolescenţi care au devenit membri ai acestui cerc şi care au realizat sute de materiale cu sigla «Pur şi simplu... tineri»“, îşi aminteşte Alexandra.

Citiți amănunte în cotidianul Adevărul de Seară!

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026