Tulcea: Elena Florentina Macri aduce natura pe hârtie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florentina este printre cei mai vechi elevi de la Cercul de pictură de la Palatul Copiilor şi a reuşit anul trecut să obţină admiterea la Liceul de Artă, graţie talentului său

Florentinei i-a plăcut foarte mult desenul de când era mică iar mama sa a îndemnat-o să meargă la cercul de specialitate de la Palatul Copiilor.
„Are trei ani de când activează la Cercul nostru, cam de când am venit eu la Palatul Copiilor. Lucrează foarte bine, îi place foarte mult să lucreze în creioane cerate, este pricepută în studiul desenului şi se axează mai mult pe grafică“, o descrie profesor Nicoleta Panciu de la Cercul de desen-pictură.
Proaspăt admisă la Liceul de Artă
La recomandarea îndrumătorilor săi de la Palatul Copiilor, Florentina a dat examen de admitere la Liceul de Artă George Georgescu după ce clasele primare le făcuse la Şcoala Nifon Bălăşescu. „Am dat două probe la examen în vara anului trecut respectiv la natură statică şi o concepţie de peisaj şi am fost admisă fără probleme în clasa a V-a. Cred că a fost o decizie înţeleaptă din partea mea să mă axez pe instruirea artistică iar părinţii mei m-au susţinut în totalitate“, spune Florentina.
Proaspăta elevă de la arte are destule reuşite la concursurile de specialitate la care a participat până în prezent. La sfârşitul anului 2010 a obţinut premiul II la expoziţia concurs de de artă „Colinde colorate“, dar nu a fost singura reuşită din 2010. Este vorba de o menţiune în luna martie la Expoziţia judeţeană de artă „Învierea Domnului“, dedicată sărbătorilor pascale, locul I la Expoziţia concurs de artă modernă şi tradiţională „Idee şi obiect“ şi locul II la expoziţia concurs de artă „Mărţişoare colorate“.
Vrea să se afirme în concursurile naţionale
Florentina face parte din grupul de elevi care va participa la acţiunile din cadrul taberei de creaţie de la Băişoara din  acest an, fiind una dintre elevele interesate de afirmare şi la nivel naţional. Tabăra include un curs de pictură la Muntele Băişorii, în judeţul Cluj, fiecare participant având la dispoziţie un şevalet de teren, un scăunel de teren, un set minim de pensule, precum şi materiale consumabile de lucru pentru subiectele abordate conform  agendei. Tabăra a reprezentat de altfel un bun prilej de afirmare pentru mulţi din elevii talentaţi din Tulcea. „Aş vrea ca acest grup din care va face parte şi Florentina să fie cât mai mare, pentru că mulţi copii au talent dar părinţii nu-i lasă să participe. Nu este cazul Florentinei care vrea să facă artă mai departe. Ea are talent, iar noi l-am şlefuit aici, astfel că poate urma această cale şi să aibe o evoluţie foarte bună din punct de vedere artistic“, spun îndrumătorii săi. Florentina vrea să urmeze până la capăt cursurile Liceului de Artă după care să se îndrepte către o instituţie de învăţământ superior de profil. Este conştientă că până atunci mai are mult de studiat dar îşi doreşte neapărat o carieră în artă.

Citiţi mai mult în Adevărul de Seară Tulcea!

Mai multe pentru tine:
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Întârzierile continuă să afecteze zborurile după un atac cibernetic asupra aeroporturilor din Europa
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Venezuela se pregătește de un posibil război cu SUA cu antrenamente militare pentru civili. Trump amenință cu „consecințe incalculabile”