Tulcea: Echipamente medicale pentru secția de neonatologie de la Rotary

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul proiectului „Rotary are grijă de copii“, secțiile de neonatologie și pediatrie ale Spitalului Județean de Urgență au primit  astăzi 5 echipamente pentru monitorizarea tulburărilor de respirație a sugarilor.

Fiecare echipament constă dintr-o saltea pe care este plasat sugarul şi care - în momentul în care acesta nu respiră mai mult de 20 secunde – declanşează o alarmă sonoră.

„În condiţiile lipsei de personal şi a dotării adesea precare cu aparatură medicală, echipamentele de monitorizare anti-apnee se vor dovedi foarte utile pentru supravegherea tulburărilor de respiraţie ale nou-născuţilor şi sugarilor cu risc. Menţionăm că aceste echipamente nu necesită întreţinere specială sau consumabile, ele funcţionează pe bază de baterii uzuale iar utilizarea lor este deosebit de simplă“, precizează președintele Rotary Tulcea, Sterică Fudulea.

Acțiunea se desfășoară la nivel național, nu mai puțin de 420 de astfel de echipamente urmând a fi distribuite secțiilor de neonatologie sau pediatrie din spitalele locale.  La Tulcea, aparatele au fost livrate de către doi reprezentanți din conducerea Rotary Tulcea, Marian Avram și Ionel Popa.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă