Tulcea: Comisia Europeană e nemulţumită de proiectul de la Sulina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană avertizează România pentru a doua oară că un proiect de dezvoltare al oraşului Sulina pune în pericol mai multe specii de plante protejate la nivel european şi naţional.

Atenţionările şi avertismentele emise de comisarul european pentru Mediu, Janez Potočnik, vizează un proiect finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului condus de Elena Udrea cu suma de 6,5 milioane lei, intitulat „Amenajare plaja Sulina“. Consiliul Judeţean Tulcea, beneficiarul proiectului, a contribuit cu suma de 100.000 de lei.
Primul avertisment din partea Comisiei Europene, venit înainte de demararea lucrărilor, atrăgea atenţia asupra necesităţii respectării habitatelor protejate din zona care a fost inclusă în programul Natura 2000. „Există unii ecologişti care tot au câte ceva împotrivă. Chiar nu ne putem opri din toate investiţiile, nu putem să nu dezvoltăm absolut nimic“ replica atunci Elena Udrea.

Investiţia, finalizată în martie

Lucrările pe plaja Sulina au început pe data de 7 noiembrie 2009. Proiectul prevede amenajrea unui punct de prim ajutor, construirea a şase căsuţe unde se vor comercializa articole de plajă, două locuri de joacă pentru copii, o scenă din lemn şi două pontoane în lungime de 50 de metri. De asemenea, în cadrul proiectului s-a construit un drum de acces spre plajă. În martie, investiţia ar trebui să fie gata. Iniţial, proiectul prevedea şi construirea unor terenuri de tenis, bazin de înot, discoteci în aer liber, la care însă s-a renunţat întrucât s-a opus Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“.
În cadrul acestui proiect demarat pe una dintre ultimele plaje virgine din ţara noastră, Consiliul Local Sulina a pus la dispoziţie terenul de 3,5 hectare. „Este vorba de un teren pe care l-am intabulat în urmă cu vreo cinci ani“, spune primarul oraşului Sulina, Aurel Dimitriu. Pe timpul executării lucrărilor, terenul a fost predat Consiliului Judeţean Tulcea, urmând ca după finalizarea lucrărilor terenul să revină la Primăria Sulina.
Culmea este că între cele două avertismente venite dinspre Comisia Europeană, autorităţile române s-au mişcat surprinzător de rapid şi au finalizat complet proiectul, astfel încât avertismentele comisarului se lovesc deja de construcţiile de pe plaja Sulina.
Aflaţi mâine care sunt firmele tulcene abonate la lucrările pe bani publici.
Citiţi mai mult în Adevărul de Seară Tulcea!

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €