Tulcea: A prins din greşeală jumătate de tonă de singer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul transporta peştele în portbagaj (Foto arhivă)

Aceasta este explicaţia pe care Dumitru I (de 50 de ani), din Mihail Kogălniceanu, a avut-o atunci când poliţiştii de frontieră l-au prins cu nici mai mult nici mai puţin de 515 kilograme de peşte proaspăt în maşină

Bărbatul, un localnic din Mihail Kogălniceanu, a fost prins de către  poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului de Combatere a  Infracţionalităţii Transfrontaliere  pe raza localităţii Babadag. Acesta transporta, cu o autoutilitară marca Dacia, 515 kilograme de peşte proaspăt din specia singer.
Bărbatul a declarat că a găsit peştele aruncat în stuful din zona Lacului Babadag şi că intenţiona să-l transporte la domiciliul său din localitatea Mihail Kogălniceanu.
Celui în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi transport peşte fără documente legale.
„Peştele, în valoare de aproximativ 2000 lei, a fost predat la o  societate comercială de profil, iar autoutilitara marca Dacia a  fost indisponibilizată la sediul I.J.P.F. Tulcea până la finalizarea cercetărilor“, a declarat Inspector de poliţie Natalia Agighioleanu,  purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Tulcea.
 

Mai multe pentru tine:
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală