Sute de pui de nisetru, eliberaţi în Dunăre. Populaţiile de sturioni, grav afectate de pescuitul excesiv şi poluare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sturionii şi alte specii de peşti migratori reprezintă un patrimoniu istoric, economic şi natural al bazinului Dunării şi sunt indicatori ai stării ecologice a ecosistemelor acvatice, în special ai funcţionalităţii coridoarelor ecologice

300 de pui de nisetru au fost eliberaţi în Dunăre miercuri, 22 aprilie. Acţiunea aparţine Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare “Delta Dunării” (INCDDD) Tulcea şi s-a făcut în prezenţa celor de la Rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi a Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.

INCDDD Tulcea este partener în proiectul „Gestionarea şi refacerea coridoarelor ecologice acvatice pentru speciile de peşti migratori din bazinul Dunării” (MEASURES), iar in cadrul proiectului sunt avute în vedere două acţiuni-pilot: (1) identificarea şi descrierea habitatelor-cheie, (2) popularea de susţinere pentru două specii indigene în vederea conservării genofondului natural.

Astfel, instututul a eliberat în Dunăre anul trecut 1.000 de pui de nisetru, iar miercuri, 22 aprilie, 300 de pui de nisetru generaţia.

„Populaţiile lor au fost grav afectate de pescuitul excesiv, poluare, distrugerea habitatelor şi întreruperea rutelor lor de migraţie, iar necesitatea conservării lor este recunoscută la înalt nivel politic şi administrativ.

Fragmentarea habitatelor, precum şi lipsa cunoştinţelor privind habitatele esenţiale pentru peştii migratori şi diversitatea lor genetică, împiedică restaurarea coridoarelor de migraţie, vitale pentru protecţia pe termen lung a acestor specii.

Gestionarea trans-naţională coordonată a acţiunilor de restaurare a acestor coridoare, localizarea habitatelor precum şi masurile de populare de susţinere in vederea unei protecţiei si conservării acestor specii de peşti sunt masuri extrem de importante si absolut necesare”, spun specialiştii institutului.

Pe aceeaşi temă:

Complexul lagunar Razim-Sinoe, repopulat cu icre embrionate de şalău

Mai multe pentru tine:
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie