Sute de jandarmi păzesc referendumul: Şapte reguli pentru votul de duminică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Referendumul are loc pe data de 29 iulie

În acest weekend, peste 200 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul referendumului pentru demiterea Preşedintelui României.

Pe toată perioada desfăşurării referendumului, jandarmii vor fi organizaţi în echipe mobile, patrule pedestre de ordine publică, patrule auto, echipe operative de prevenire şi combatere a faptelor antisociale şi subunităţi de intervenţie.

În scopul prevenirii incidentelor nedorite, Jandarmeria Tulcea reaminteşte regulile ce trebuie respectate duminică:

1.    În afara membrilor biroului electoral al secţiei de votare şi de delegaţii acreditaţi de Biroul Electoral Central nicio altă persoană nu poate staţiona în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot peste timpul necesar pentru efectuarea operaţiunii de votare.
2.    Scrutinul se va deschide la ora 7,00 şi se va încheia la ora 23,00.
3.    Accesul participanţilor la referendum în sala de vot are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor, fiecare participant va prezenta biroului electoral al secţiei de votare actul de identitate sau adeverinţa care ţine loc de act de identitate.
4.    Prezenţa oricărei persoane în cabinele de vot în afară celei care votează este interzisă. Participantul la referendum, care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur, are dreptul să cheme în cabina de votare un însoţitor ales de el, în scopul de a-l ajuta.
5.    Au dreptul de a participa la referendum toţi cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua referendumului inclusiv, cu excepţia debililor sau a alienaţilor mintal puşi sub interdicţie, precum şi a persoanelor condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.
6.    Cetăţeanul care, în ziua referendumului naţional, se află într-o altă localitate decât cea în care este înscris în lista electorală, poate să îşi exercite dreptul de vot în localitatea respectivă, la orice secţie de votare,  pe baza actului de identitate sau a adeverinţei care ţine loc de act de identitate.
7.    Pe timpul desfăşurării scrutinului, este interzis : distribuirea de băuturi alcoolice în perimetrul secţiilor de votare, până la o distanţă de 500 de metri; împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum; promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase în scopul de a determina alegatorul să voteze sau să nu voteze în cadrul referendumului; exercitarea votului fără a avea acest drept, ori de mai multe ori în ziua referendumului.
Jandarmii vor acţiona pentru prevenirea oricăror fapte antisociale comise în locurile publice, prevenirea evenimentelor nedorite, descurajarea infractorilor şi soluţionarea în mod operativ a sesizărilor. Cetăţenii pot solicita, ori de câte ori situaţia impune, sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea serviciului unic de urgenţă 112.


Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită