Şoferul care a ucis un localnic din Sarichioi şi a fugit de la locul accidentului a ajuns după gratii!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul se afla la volanul acestei maşini

Judecătoria Babadag a emis astăzi pe numele lui Laurenţiu Fadei (31 de ani) mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Propunerea a fost făcută de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag, după ce vineri seara poliţia a decis să îl reţină pentru 24 de ore.

În această după amiază, Laurenţiu a fost luat din arestul IPJ şi dus la Babadag, acolo unde magistraţii au decis ca tânărul să fie cercetat în continuare în stare de arest preventiv. Decizia poate si atacată cu recurs la Tribunalul din Tulcea.
Laurenţiu locuieşte la numai câteva case mai jos de locul în care a fost găsit trupul neînsufleţit al lui Egor, bărbatul de 43 de ani peste care a trecut cu maşina. L-a văzut în ultima clipă pe localnic întins pe jos şi nu a putut să îl evite. Cu toate acestea, el nu a coborât pentru a acorda primul ajutor şi nici nu a chemat ambulanţa. A plecat mai departe spre casă. A fost prins la 22 de ore de la comiterea faptei, iar probele au indicat faptul că nu era beat. Oamenii legii spun, însă, că aceste analize nu sunt relevante după aproape o zi şi o noapte de la accident.
Trupul lui Egor a rămas în stradă de joi seara, de la ora 20.00, până a doua zi dimineaţă, când un vecin şi-a dat seama că este mort. Localnicii spun că este posibil ca şi alţi vecini să fi trecut pe lângă el dar, pentru că era întuneric şi bărbatul era cunsocut cu probleme mintale, s-au gândit că a adomit pe marginea drumului. 


Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile