Scandal pe căldura de la Dalkia. Primarul Hogea: „Ne pun condiţii: ori creştem tariful, ori nu mai dau căldură!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Constantin Hogea

Nemulţumit de schimbul de adrese cu şefii de la Dalkia – Bucureşti, primarul  municipiului a prezentat astăzi condiţiile pe care le pun cei din conducerea firmei pentru a începe furnizarea agentului termic. În urma şedinţei de astăzi, Dalkia a dat drumul la căldură.

După cum spune Constantin Hogea, cei din conducerea Dalkia Bucureşti le-ar fi impus o serie de reguli pentru a încălzi caloriferele la data de 1 noiembrie. „Trebuie să achităm până la data de 31 decembrie suma restantă de 2,7 milioane de lei, trebuie să creştem tariful cu 15% şi plus să plătim penalizări de întârziere pentru plata redevenţei“, spune Hogea.
Acesta a declarat public că nu  crede că aleşii municipiului (în majoritate subalterni pe linie de partid) vor fi dispuşi să voteze o creştere a tarifului în această perioadă, iar în ceea ce priveşte penalizările susţine că au avut un contract în care se stipula clar că nu vor achita aceste sume.
„Dacă ei nu se descurcă, să ne anunţe, că în 24 de ore Energoterm poate să preia întreaga activitate“, mai spune Hogea.
Acesta a mai precizat că la momentul de faţă au de plătit pentru căldură 7,5 milioane de lei, din care s-au achitat deja 3 milioane, urmează să fie plătite încă 2 milioane de lei, urmând ca diferenţa să fie plătită cel târziu la începutul anului 2012.
„Cele două firme nu au datorii la furnizori, astfel că nu au niciun motiv să nu pornească furnizarea agentului termic la data de 1 noiembrie, iar eu pot să îi asigur că cel târziu pe data de 2 noiembrie atât Energoterm, cât şi Dalkia vor avea câte 1 milion de lei în cont“.
Se încing caloriferele de la Dalkia
Contactat telefonic, directorul filialei Tulcea a societăţii Dalkia a declarat că, după şedinţa de Consiliu Local, în care s-a garantat alocarea sumei de 1 milion de lei la începutul lunii noiembrie, au decis să fie furnizată căldură la toţi agenţii economici, instituţiile şi asociaţiile de proprietari care sunt cu datoriile la zi.
În ceea ce priveşte creşterea tarifului, acesta spune că nu au condiţionat furnizarea agentului termic de această modificare a preţului la gicacalorie. „A fost doar o solicitare pe care noi am depus-o şi care este îndreptăţită, potrivit legii“, mai spune Rubanschi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort