„Săracul“ Tarhon câștigă 2500 de euro lunar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toate că dacă privim clasamentul salariilor încasate de preşedinţii Consiliilor judeţene din ţară, tulceanul Tarhon este demn de milă, fiind ultimul clasat, în realitate el îşi completează veniturile cu o sumă la care alţii doar visează.

„Din câte ştiu eu există o lege pentru toată lumea, şi nu înţeleg de unde apar aceste diferenţe. Ştiu că singurele mici diferenţe la indemnizaţii, iar acestea derivă din categoria unităţii administrative, iar noi suntem la categoria a doua. Dar voi face o analiză, voi discuta cu restul colegilor mei să vedem ce au făcut alţii, iar ai mei nu au ştiut să facă, să vedem cum s-a întâmplat un astfel de lucru“, spune președintele tulcean.

Click pe imagine pentru fotogalerie!

Tarhon susţine că a avut un salariu de 6.500 de lei, a venit criza şi a rămas cu aproximativ 4.000 de lei lunar. „Chiar mai puţin de atât, cu toate contribuţiile la stat“, mai adaugă preşedintele.

Cu toate că este cel mai prost plătit preşedinte de Consiliu Judeţean din ţară, Tarhon nu se poate plânge de sărăcie. Conform declaraţiei de avere el a încasat din activităţi independente, pentru servicii de instruire profesională suma de 119.735 lei în cursul anului trecut. Tarhon, care a lucrat şi înainte de a fi ales în funcţie ca director al sucursalei Alianz Ţiriac Tulcea, a încasat lunar ca trainer în domeniul asigurărilor aproximativ 2500 de euro, o sumă ce face ca salariul de bugetar să nu mai pară foarte important.

Citiți în Adevărul de Tulcea cum stă Tarhon la venituri comparativ cu primarul Constantin Hogea!

Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea a ratat meciul lui Bute

Şefii Consiliului Judeţean Tulcea au pat şi duş la muncă

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete