S-a răsturnat cu tractorul în zona şantierului naval

0
Publicat:
Ultima actualizare:

S-a întâmplat miercuri, în jurul orei 12.00. Constantin Plai (37 de ani) din Tulcea s-a răsturnat cu un tractor în zona şantierului naval din municipiu, acolo unde lucra.

Bărbatul a fost preluat de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Tulcea şi transportat la spitalul judeţean. Din câte se pare, bărbatul este stabil, în afara oricărui pericol.
„Bărbatul lucra ca tractorist şi avea o vechime de 16 ani. În cursul zilei de miercuri, acesta conducea un tractor în secţia tubulatură a şantierului, i s-a făcut rău şi s-a răsturnat cu tractorul. A fost transportat la spital, dar nu are leziuni. Astăzi s-a întors la muncă“, a precizat Izet Ali, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Tulcea.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie